Ieri, 15 martie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de polițiști locali, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov. Activitățile […]
Read MoreAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat convenţii pentru finanţarea capitalului de lucru cu instituţii bancare și nebancare și, începând de luni, 15.03.2021, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plăţi directe (schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu) şi […]
Read MoreIeri, 15 martie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 21 ani, din municipiul Făgăraș, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său. În prezent, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în […]
Read MoreIeri, 15 martie, în jurul orei 02.00, polițiștii din Predeal au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană de sex masculin ar fi pătruns într-o societate comercială, iar din interiorul acesteia ar fi sustras mai multe bunuri. Polițiștii au demarat, de îndată, activități de identificare a autorului faptei, iar în scurt timp au […]
Read MoreIeri, 15 martie, a fost deschis cel de al patrulea centru de vaccinare, la Brașov, pentru a asigura capacitatea necesară de vaccinare și pentru cei din etapa a III-a. Acesta va funcționa la Sala Sporturilor, cu două cabinete (puncte de vaccinare), fiecare cu o capacitate de 60 de personae/ zi. Primarul Allen Coliban face apel […]
Read MoreSărbătorile de Paște ar putea fi mult mai aproape de normalitate, în acest an. Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat speră la o libertate mai mare decât a fost anul trecut. O decizie în acest sens va fi luată în funcție de mai multe aspecte printre care situația epidemiologică. ”Speranţa noastră […]
Read MoreAdministrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 16 martie, două atenționări Cod galben și portocaliu de ploi, ninsori și viscol valabil până joi, 18 martie. Zona montană din 15 județe va fi sub Cod Portocaliu de viscol puternic. Astfel, de marți ora 10:00 până joi ora 6:00, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile […]
Read MoreSocietatea de Distribuție a Energiei Electrice Romania, Sucursala Brașov, informează că, în urma lucrărilor de modernizare în Stația Zizin, în data de 17.03.2021 vor fi efectuate probe tehnice, în intervalul orar 04:00 – 06:00. În acest interval vor exista scurte întreruperi ale energiei electrice (de 3-4 secunde) ale consumatorilor din Brașov, din zonele cartierelor: Astra, […]
Read MoreRomânia a fost pusă pentru a doua oară la loc de cinste pe harta recordurilor mondiale, de către sălăjeanul Gabriel Antoniu Lavrincic, care la data de 11 martie 2021 a fost inclus în Academia Recordurilor Mondiale din SUA (WORLD RECORD ACADEMY), cu unicul record mondial: cele mai multe scrisori primite în istoria omenirii.„ Potrivit Academiei Recordurilor Mondiale din […]
Read MoreComitetul de Coordonare a Activitaților privind Vaccinarea a decis, aseara, continuarea campaniei cu toate serurile autorizate la nivel european. Potrivit autoritatilor, cazurile de tulburari de coagulare au aparut la un numar redus de pacienți vaccinați, fara sa depașeasca frecvența raportata în populația generala nevaccinata. Trebuie avut în vedere că aceste tulburări au diferite cauze și […]
Read More