Ordin de protecție provizoriu pentru o tânără din Făgăraș

Ieri, 15 martie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 21 ani, din municipiul Făgăraș, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său. În prezent, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie” și ”amenințare”.

Din cercetările efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că, pe fondul unor discuțiii contradictorii, bărbatul în cauză, în vârstă 26 ani, ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o pe concubina sa.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Citeste și:  Ilie Năstase vine la Brașov pentru premiera documentarului NASTY! Astăzi, la Cinema One și Cinema City

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.