În această dimineață, la Primăria Brașov a avut loc un exercițiu de evacuare și intervenție în cazul unui incendiu. Au intervenit: un echipaj de pompieri cu o autospecială din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Brașov, Detașamentul 1, un echipaj SMURD și angajații Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Brașov. […]
Read MoreAutostrada Ploiești – Brașov ar fi soluția pentru un trafic fluent, dar drumul ar putea fi gata abia peste 17 ani. Perioada 2026-2027 va marca începutul, urmând ca acesta să fie finalizat, cu aproximație, în anul 2040, conform secretarului de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Mariana Ioniță, fost director al Companiei Naționale de Autostrăzi. „Nu […]
Read MoreSalonul de Carte Bookfest revine la Braşov cu o ediție de toamnă bogată în lansări de carte, întâlniri cu personalităţi de seamă şi sesiuni de autografe. Între 19 şi 22 octombrie, la Aula Universității Transilvania (str. Iuliu Maniu nr. 41A), publicul braşovean este aşteptat în număr cât mai mare la Bookfest pentru întâlnirea cu peste […]
Read MoreFumatul ar putea fi interzis în aproprierea unităților de învățământ, dar și în apropierea stațiilor de transport în comun. De asemenea, cei care aruncă mucurile de țigară pe jos și sunt prinși ar urma să fie sancționați cu o amendă de la 100 la 500 de lei. Un proiect în acest sens a fost adoptat […]
Read MoreAlte 2.000 de calculatoare recondiționate de către Ateliere Fără Frontiere vor fi donate în a doua parte a ediției Dăm Click pe România 2023, către 154 de instituții educaționale din 40 de județe ale țării. Dăm Click pe România este un program al Asociației Ateliere Fără Frontiere care urmărește digitalizarea educației din România și scăderea […]
Read MoreÎn urmă cu patru ani, Recorder publica investigația „Dumnezeul achizițiilor”, care avea să provoace mii de share-uri pe rețelele sociale și mai multe dosare penale deschise pe numele personajului principal. Preotul Mădălin Iscru, fost consilier în Ministerul Dezvoltării, sub comanda baronului PSD Paul Stănescu, câștiga contracte de milioane de euro pentru reabilitarea de școli și […]
Read MoreSpecialiştii Consiliului Judeţean Braşov din cadrul Compartimentului UCA, sub coordonarea directoarei executive a Direcţiei Achiziţii şi Contractare, au participat în perioada 9-13 octombrie la cea de-a doua sesiune de instruire dedicată personalului Unităților de Achiziții Publice Centralizate (UCA) la nivel local, cu scopul îmbunătățirii nivelului competențelor profesionale în domeniu. Sesiunea de instruire s-a derulat în […]
Read MoreȚinând cont de temperaturile scăzute și de stratul proaspăt de zăpadă depus la altitudini de peste 1500m, salvamontiștii brașoveni vă îndeamnă să vă informați despre starea vremii înainte de a porni la drum, să vă deplasați doar pe trasee montane marcate și să folosiți haine și echipament adecvat sezonului de iarnă. Aceștia vă recomandăm să […]
Read More● Deținerea drepturilor de proprietate intelectuală (PI) sporește capacitatea startup-urilor de a obține fonduri, în special pentru industriile de înaltă tehnologie cu nevoi de capital mai mari; ● România a înregistrat o creștere de 12 ori a volumului de tranzacții cu capital de risc între 2017 și 2022, potrivit raportului HTW 2022 Romanian Venture Report; […]
Read MorePentru a doua lună consecutivă, Ioan Marcel BOLOȘ a continuat să fie ministrul cu cea mai mare expunere mediatică. Partidul Național Liberal (PNL) se menține în frunte și în ceea ce privește vizibilitatea și audiența. În intervalul 1-30 septembrie 2023, conform monitorizării mediaTRUST, miniștrii PNL au înregistrat cel mai mare număr de mențiuni în mass-media, […]
Read More