În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.100 de solicitări ale cetățenilor și au constatat peste 13.800 de fapte contravenționale. La data de 06 aprilie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 513 acțiuni și au intervenit la 3.147 de evenimente, dintre care 2.684 au fost […]
Read MoreLa solicitarea administratorilor mai multor fonduri cinegetice din zona Zărnești – Poiana Mărului, jandarmii din cadrul Postului Montan Zărneşti au desfășurat mai multe acțiuni punctuale în zonele amintite, în vederea identificării persoanelor care pătrund în fondul cinegetic cu autoturisme, ATV-uri sau motociclete, fără a avea acest drept. Astăzi, aceștia au identificat un număr de 10 […]
Read MoreUn oraș din România se pregătește să găzduiască cel mai mare aquapark din țară, un proiect ambițios ce va consolida prestigiul localității în industria turismului. Conform declarațiilor Primăriei, lucrările sunt estimate să dureze 36 de luni. Municipiul Beiuș va fi gazda celui mai mare aquapark din România, conform planurilor autorităților locale. Această nouă atracție este […]
Read MoreMinistrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că în România au fost sau urmează să fie distruse aproximativ 7 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19. Ministrul a afirmat luni seara că aproximativ 7 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost distruse sau urmează să fie eliminate în perioada viitoare, iar alte 3 milioane de doze […]
Read MoreDIICOT a desfășurat operațiuni și percheziții în Brașov, soldate cu capturarea unui traficant de cocaină și reținerea a altor două persoane. Toate cele trei au fost plasate în arest preventiv, conform unui comunicat de presă emis de instituție. Cele trei persoane sunt suspectate că au fost implicate în posesia și vânzarea de droguri periculoase precum […]
Read MoreEvenimentul caritabil „Dascăli memorabili”, organizat sâmbătă, 6 aprilie, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, a făcut neîncăpătoare Sala Mare a Centrului Cultural Reduta. Todorică-Constantin Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Mihai Cătălin Văsii, prefectul judeţului, au onorat invitaţia inspectorului-şef al IŞJ Braşov, Ovidiu Tripşa, şi s-au aflat printre spectatorii care şi-au propus să păstreze vie […]
Read MoreRATBV a suplimentat, duminică, autobuzele de pe linia 520, Brașov – Prejmer – Lunca Câlnicului: o mașină la circa 15 minute toată după-amiaza, iar spre seară, după ora 19.00, nu mai puțin de 10 autobuze pe acest traseu. Măsura este determinată de cererea de mobilitate ce se înregistreaza cu ocazia desfășurării celei de-a XVII-a ediții […]
Read MoreNouă măicuțe false au înșelat mai multe persoane, adunând în total peste 250 de mii de lei prin promisiuni de ritualuri. Cele care pretind a fi măicuțe au vârste cuprinse între 18 și 75 de ani și au inițiat mai multe pagini web în care promiteau să efectueze ritualuri pentru cei în căutare de ajutor. […]
Read MoreFinala campionatului național de League of Legends al Spaniei s-a desfășurat vineri seara, iar echipa Heretics i-a învins cu scorul de 3-1 pe cei de la Guasones.Alexandru „Whiteinn” Kolozsvari (23 de ani) și Andrei „Xerxe” Dragomir (24 de ani) sunt cei doi români care fac parte din echipa spaniolă Heretics. Cele două echipe au ajuns […]
Read MoreSindicaliștii din educație susțin includerea notelor la purtare în media de admitere la liceu pentru a descuraja comportamentul violent al elevilor. În același timp, reprezentanții profesorilor se opun ferm instalării camerelor video în sălile de clasă, de teama că părinții ar putea solicita acces la înregistrări sub diverse pretexte. Ministerul Educației a asigurat că supravegherea […]
Read More