La 30 de ani de la apariția celor două posturi de radio în Brașov, Radio Brașov și Radio Unu, publicația noastră vă prezintă, în exclusivitate, o serie de interviuri cu pionierii radioului brașovean.
Altă dată concurenți, azi mulți dintre ei prieteni și colegi, aceștia sunt oamenii pe care i-ați primit în casele voastre, care v-au dăruit cea mai frumoasă muzică și v-au ținut conectați la toate evenimentele importante ale ultimilor 30 de ani.
Pe unii dintre ei îi mai puteți auzi și azi la Radio Brașov sau alte posturi de radio și televiziune din Brașov, din România sau chiar de afară (da, avem și așa ceva). Alții s-au despărțit de radio și au ales alt drum în viață, fără a uita niciodată experiența anilor de pionierat în radio.
Azi îi avem ca invitați pe CĂLIN POPEANGĂ – RADIO BRAȘOV și NICOLETA BUTA – RADIO UNU.
CĂLIN POPEANGĂ – RADIO BRAȘOV
Ce amintire vă leagă de prima experiență în fața microfonului? Cum a început totul?
Eu sunt un iubitor de muzică, maică-mea spunea că îmi găsise antitodul pentru a-mi da de mâncare (copil fiind). Acultam doar muzica lui Nat King Cole pe benzi de magnetofon. Tot ea gestionând un magazin pe strada Republicii avea o contabilă care într-o zi a venit cu noutatea că va lucra ca și contabilă pentru un post nou de radio care se va deschide în Brașov și care totodată făcea și primele angajări. Eu lucram deja ca dj în discoteca Rock 92, deci cumva fiind o meserie pe care o îndrăgeam am avut interviul de angajare și de acolo a început totul. Am întâlnit acolo alți doi colegi: Radu Șerbănoiu și Dan Angelescu și așa a început totul.
Care sunt posturile de radio la care ați lucrat în Brașov sau în alte locuri?
Doar în Radio Brașov și în 2000 am cochetat cu Radio Impuls ocupându-mă doar de recrutare.
Cum s-a schimbat radioul în toți acești 30 de ani?
Sunt plecat de 20 de ani din țară, dar sigur s-a schimbat. Trec peste latura umană a radioului pe care nu o cunosc. Pot sigur să vorbesc despre marea evoluție tehnică: în primul rând. Când am început, noi derulam casete audio cu pixul care uneori se mai blocau sau aveam căderii de emisii (tehnice).
Cum era perceput atunci omul de radio de către publicul brașovean? Dar în prezent?
Lumea ne căuta, veneau la sediul de la radio. Ne iubeau și ne deschideau ușile magazinelor unde dacă nu plăteai azi se știa că plătești mâine, important era că ai trecut pe acolo: erai vedeta lui locală și era un mare semn de recunoștință și de apartenență. Azi, omul de presă în general nu mai trezește aceleași sentimente.
Care sunt principalele calități ce au contribuit la formarea dumneavoastră ca om de radio?
Sunt un om spontan, și nu îmi lua mult timp să iau o decizie. Asta m-a ajutat să vorbesc la un microfon fără inhibiții. Inițial nu am realizat că la capătul celălalt, receptorul era de fapt un oraș întreg, am înțeles asta după ce fiecare din noi era recunoscut după voce, apoi după infațișare; restul a fost iubirea pentru muzică.
Au fost momente de cumpănă când v-ați gândit să renunțați şi să faceți altceva? Dacă nu ați renunțat de ce ați făcut-o? Dacă ați renunțat, care a fost cauza?
Da au fost. Noi toți eram tineri și emiteam după propriile reguli și asta cred că ne premia cel mai mult pentru că ascultătorii se indentificau cu noi și nu simțeau prea multe bariere. Când a trebuit să funcționăm după alte reguli impuse, fiecare din noi a luat decizia pe care o considera bună la momentul respectiv. Regulile sunt necesare, impun respect și nu poți funcționa fără ele.
Care sunt provocările din spatele microfonului?
Nu am considerat niciodată microfonul o provocare, mai mult am crezut în puterea lui miraculoasă de a crea o punte între tine și ascultător în care totul depinde de tine.
Dacă ar fi să caracterizați jurnalismul de radio în trei cuvinte, care ar fi acelea?
Rapid, sensibil, creator.
Cum apreciați ceea ce se întâmplă acum în radioul românesc și ce șanse credeți că are în viitor?
Vorba noastră românească este „omul sfințește locul” de aceea omul este cheia. Sunt profesioniști care nu au curajul să deschidă microfonul în eter și sunt oameni care prin curajul și capacitea de a se face auziți în eter devin profesioniști. Se știe că un radio comercial supraviețuiește datorită vânzărilor spațiilor de emisie de aceea este nevoie de omul bun care să „creeze” emisia bună, asfel va atrage după sine spoturile necesare.
Ce recomandări aveți pentru actuala sau viitoarele generații de oameni de radio/jurnaliști?
Nu cred să fiu cel mai în măsura să dau un sfat; încerc însă. În viață o primă șansă o primim, iar a doua o construim. Dacă radioul este prima ta șansă să fie determinați și creativi. Acolo unde nu mai există pasiune în ceea ce faci nu vei reuși.
Călin nu mai lucrează în radio, trăiește în Trieste, Italia.
***
NICOLETA BUTA – RADIO UNU
Ce amintire vă leagă de prima experiență în fața microfonului? Cum a început totul?
Radioul era un concept fascinat pentru mine în anii aceia, cel mai probabil generat de anii de dinainte de 1990 când ascultam Cenaclul Flacăra și Radio Europa Liberă, în surdină, cu urechea lipită de vechiul aparat de radio și aveam senzația că oamenii aceia care au curaj să clameze ideea de libertate sunt niște eroi. Visam cu ochii deschiși și mintea unui adolescent rebel să fac și eu asta cândva, să spun lumii despre tot ce este de spus, cu toată forța și puterea mea.
Într-o zi am citit un anunț în ziar despre faptul că Radio Unu căuta redactori pentru proaspătul post de radio și deși eram încă studentă și urmam cursurile la zi, am luat hotărârea să îmi încerc norocul, sperând în șansa de a-mi împlini visul. În anii aceia de după 1990 era un adevărat noroc să găsești un loc de muncă în domeniul ingineriei pe care o studiam eu. Ingineria devenise peste noapte o cenușăreasă a profesiilor, în plină campanie de transformare a industriei românești într-un morman de fiare vechi, în drumul său luminos prin hățișurile democrației. În plus, după primii 3 ani de facultate constatasem deja că nici nu mă atrăgea prea tare profesia de inginer, că eu îmi dorisem să studiez altceva. Așa că, una peste alta mi-am zis: asta e șansa mea. Și deși mulți din jurul meu m-au descurajat să merg mai departe, am sunat după acel anunț, ba chiar îmi amintesc că m-am băgat singură în seamă și m-am prezentat într-o zi la Radio Unu să vorbesc cu cineva, deși nu mă solicitase nimeni. Nu aveam studii de Jurnalistică, dar compensam cu o dorință acerbă de a deveni reporter de radio, aveam o fire al naibii de curioasă și insistentă … și asta a a fost. Domnul Mastan mi-a dat ok-ul să încep ca reporter și în foarte scurt timp a venit și primul buletin de știri live. Mai țin minte că îmi bătea inima atât de tare încât o simteam în urechi. O senzație de neuitat!
Care sunt posturile de radio la care ați lucrat în Brașov sau în alte locuri?
Am plecat de la Radio Unu în vara lui 1995 și m-am angajat la RTT Brașov. Am făcut pasul acesta din motive independente de voința mea. Urma să aduc pe lume un copil și la Radio Unu se lucra pe vremea aceea doar pe baza de contracte de colaborare, iar eu aveam nevoie deja de mai multă stabilitate pentru viitor. A fost momentul în care am realizat fragilitatea acestei meserii de reporter, dincolo de frumusețea vieții din spatele microfonului. Am mai lucrat la Radio Contact, apoi am mai colaborat cu Radio Unu o scurtă vreme, după care am ales să îmi continui cariera și în partea cealaltă a baricadei, dându-mi șansa de a vedea lucrurile și din punctul de vedere al celui care înfăptuiește lucrurile ce-l preocupă de reporter. Una peste alta anii de jurnalism radio și TV au fost în număr de 6, din 1993 până în 1999.
Cum s-a schimbat radioul în toți acești 30 de ani?
Schimbările sunt majore și din punctul meu de vedere nu a avut loc o evoluție pozitivă în timp ci doar o aliniere la tendințele de schimbare ale societății în general, iar societatea este astăzi superficială, amatoare de senzații tari și aproape incultă. La începuturi DJ-ul își manifesta talentul de animator radio alegând lista de melodii în așa fel încât să își creeze acea identitate cu care să își fidelizeze ascultătorii. Fiecare DJ alegea doar hit-uri ce își puseseră deja amprenta asupra generațiilor trecute și adăuga cu măsură, hit-urile prezentului. Redactorul de știri lupta aproape la propriu cu autoritățile pentru a smulge o informație de interes pentru publicul urbei. O știre adevărată putea fi comparată cu cucerirea unei redute de război. La începuturi nu existau conferințe de presă și buletine gata redactate de către birouri de presă ale demnitarilor, pe care doar urma să le citești, cum este astăzi. Singurele comunicări scrise erau la Poliție, cu morții din evenimente, dar eu am refuzat întotdeauna să le onorez, considerând că aceste informații nu aduc beneficii ascultătorilor, ci dimpotrivă. Astăzi la radio și TV aproape tot ce este informație se structurează pe evenimente negative: catastrofe, crime și tot felul de tragedii ce țin publicul într-o falsă senzație de informare. Cu mici excepții, ascultând acum un buletin de știri la radio sau TV ai senzația că nimic bun nu se mai întâmplă în lumea asta și realitatea nu este deloc așa. Muzica de la radio este, tot cu mici excepții, repetitivă, formată din hit-uri pentru care cel mai probabil se plătește o difuzare excesivă, chiar dacă melodiile promovate nu reprezintă în sine tocmai o muzică de calitate. Norocul ascultătorului îl reprezintă radiourile de nișă, sau internetul, că acum sunt atât de multe canale alternative, că nu mai știi de unde să alegi.
Cum era perceput atunci omul de radio de către publicul brașovean? Dar în prezent?
Omul de radio era atunci un fel de vedetă și cred că asta era nu doar din șansa lipsei de oferte alternative. Erau la început doar două posturi de radio în Brașov, dar fiecare DJ și redactor de știri avea personalitatea, vocea, reprezentativitatea sa, prin modul personal de a fi la radio. Individualitatea era prețuită și de către angajator, dar mai ales de către public. Ascultatorii știau numele fiecăruia și se bucurau cu adevărat când preferatul lor intra în dialog cu ei. Îmi aduc aminte cu imensă bucurie că peste ani, când viața mă purtase deja pe alte drumuri mă mai întâlneam pe stradă cu oameni care îmi spuneau că își aduc aminte de mine de la Radio Unu. Astăzi avem în general emisiuni tip șablon, cu play-list-uri dinainte stabilite, știristul este doar un cititor lipsit de personalitate, jurnalistul este acel personaj care relatează ce trebuie pentru cine plătește. Și de aici și respectul cuvenit, alianiat timpurilor pe care le trăim.
Care sunt principalele calități ce au contribuit la formarea dumneavoastră ca om de radio?
Principalele calități pe care le-am fructificat în munca de jurnalist au fost: dorința de a ști adevărul din spatele oricărei întâmplări, bucuria de a fi de folos celorlalti, curiozitatea înnăscută, setea de adevăr și dreptate. Și nu în ultimul rând a fost inocența, acea puritate tinerească de a aborda pe oricine, cu încrederea copilărească de a primi răspuns la toate.
Au fost momente de cumpănă când v-ați gândit să renunțați şi să faceți altceva? Dacă nu ați renunțat de ce ați făcut-o? Dacă ați renunțat, care a fost cauza?
Da, m-am gândit să renunț în momentul în care urma să devin mamă și am conștientizat că prioritățile mele vor fi altele de atunci înainte. Am realizat că viața aceea fără limite, de la primele ore ale dimineții și până seara târziu, cu multe satisfacții dar cu buget extrem de redus, nu va mai putea continua la nesfârșit. Așa că, după 6 ani de jurnalism, ultimii petrecuți cu 2 job-uri în paralel pentru a putea face față provocărilor financiare ale vieții de familie, am ales alt drum, lăsând celor mai tineri și poate fără obligații ca ale mele, să meargă mai departe.
Care sunt provocările din spatele microfonului?
Deoarece am lucrat doar la știri pentru mine preocuparea a fost mereu să încerc să transmit corect și cât mai exact, tot ceea ce aveam de spus. Să las impresia unei prestații demne și să am grijă la voce, pentru că nativ vocea mea nu era una grava, de știrist.
Dacă ar fi să caracterizați jurnalismul de radio în trei cuvinte, care ar fi acelea?
Pentru mine a fost: fascinant, penetrant, de neuitat. Na, că am spus patru cuvinte.
Cum apreciați ceea ce se întâmplă acum în radioul românesc și ce șanse credeți că are în viitor?
Este o senzație pe care o trăim cred și în societate, necesitatea de a ne întoarce la origini, la promovarea identității noastre individuale și naționale, să fim așa cum suntem, nu în trend, nu în acord cu ceilalți, pentru că eu constat faptul că globalismul exagerat ne va lăsa fără identitate. Nu putem fi toti la fel și nici nu cred că putem trece orice limită, doar pentru a fi ”în trend”. Altfel, cu toate că avem multe radiouri și televiziuni, nu vom mai avea de unde alege, de fapt suntem deja pe panta asta.
Ce recomandări aveți pentru actuala sau viitoarele generații de oameni de radio/jurnaliști?
Să încerce să devină cu adevărat păzitorii democrației, în adevăratul sens al cuvântului. Îmi doresc ca generațiile ce vor urma să înțeleagă faptul că actuala tendință a jurnalismului de senzație, adică a formei fără fond, încurajarea difuzării de știri alarmiste, catastrofice, a promovării valorilor la modă din ce în ce mai extravagante, reprezintă o direcție greșită. Îmi doresc să deschid radioul și să îmi spun: iată o nouă zi frumoasă din viețile noastre! Să aud întâmplările frumoase din urbea aceasta, faptele pozitive de ieri și de azi, bucuriile ce mă pot aștepta mâine. Asta nu se întâmplă astăzi, sau ca să nu greșesc există doar excepții, care se pierd în fondul potopului de la jurnalele de știri. Dacă nu va fi o schimbare, în contextul în care din ce în ce mai mulți oameni conștientizează renașterea lor spirituală, publicul media va fi din ce în ce mai subțire. Și jurnaliștii adevărați vor dispărea cu totul, pentru că cititorii prompteriști de catastrofe reprezintă deja moda vremurilor pe care le trăim.
Nicoleta nu mai lucrează în radio. Locuiește în Brașov cu familia și lucrează la AFIR.
30 de ani de radio în Brașov! Un proiect brasovstiri.ro
