TikTok ar putea fi suspendat în România

Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a anunțat că va iniția joi procesul oficial de suspendare a platformei de socializare TikTok pe întreg teritoriul României. Decizia vine în contextul unei investigații legate de posibila influențare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, conform informațiilor transmise de agenția de presă AFP.

„Solicit ca platforma TikTok să fie suspendată în România începând cu data de 28 noiembrie, până când instituțiile statului vor finaliza o anchetă privind manipularea procesului electoral. Mâine voi începe demersurile oficiale în acest sens”, a declarat Pavel Popescu, vicepreşedintele ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații), citat de site-ul de știri profit.ro.

Citeste și:  Lidl organizează cea de-a unsprezecea colectă de alimente șiinvită clienții să sprijine comunitățile defavorizate din România de sărbători

De altfel Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a cerut  Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva platformei chineze TikTok, pe motiv că „a amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția electorală și periclitând pluralismul politic”.

Și liderul unui grup politic din Parlamentul European a cerut, marți, ca directorul general al TikTok, Shou Zi Chew, să vină și să dea asigurări că platforma socială nu a intervenit activ în rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din România.

Această măsură ar putea genera controverse și implicații majore, având în vedere popularitatea platformei în România, mai ales în rândul tinerilor. Suspendarea TikTok ar fi o premieră la nivel național, iar procedura necesară pentru implementarea unei astfel de decizii ar putea ridica nemulțumiri legate de libertatea de exprimare și utilizarea internetului.

Citeste și:  Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale! Procesul pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitat

TikTok a fost subiectul mai multor controverse internaționale privind securitatea datelor și influența sa în procese politice. În România, ancheta care urmează să fie lansată va analiza dacă și cum platforma ar fi putut facilita distribuirea de informații false sau manipularea alegătorilor.

Dacă demersurile vicepreședintelui ANCOM vor avea succes, TikTok ar putea fi inaccesibil utilizatorilor români până la finalizarea anchetei. În perioada următoare, autoritățile ar putea furniza mai multe detalii despre investigație și despre rolul concret al platformei în contextul electoral.

Rămâne de văzut cum va reacționa compania TikTok la această inițiativă, precum și impactul deciziei asupra utilizatorilor din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.