La 30 de ani de la apariția primelor posturi de radio locale din Brașov – Radio Unu și Radio Brașov, brasovstiri.ro v-a prezentat, în exclusivitate, o serie de interviuri cu pionierii radioului brașovean.
Altă dată concurenți, azi mulți dintre ei prieteni și colegi, aceștia sunt oamenii pe care i-ați primit în casele voastre, care v-au dăruit cea mai frumoasă muzică și v-au ținut conectați la toate evenimentele importante ale ultimilor 30 de ani.
Pe unii dintre ei îi mai puteți auzi și azi la Radio Brașov sau la alte posturi de radio și televiziune din Brașov, din România sau chiar de afară (da, avem și așa ceva). Alții s-au despărțit de radio și au ales alt drum în viață, fără a uita niciodată experiența anilor de pionierat în radio.
Ne apropiem de finalul demersului nostru și azi le avem ca invitate pe Jeni Brăescu și Claudia Crișan.
Ce amintire vă leagă de prima experiență în fața microfonului? Cum a început totul?
Jeni Brăescu: Prima experiență în fața microfonului datează din 1978. Devenisem președinta Clubului de Jazz Estudiantina, al Casei de Cultură a Studenților din Brașov și eram prima femeie în România căreia i se încredințase o asemenea responsabilitate. Ca urmare am fost invitată să dau un interviu la postul național de radio. Realizatorul acelei emisiuni de jazz era Florian Lungu și acela a fost momentul în care am pus bazele unei foarte lungi colaborări și a unei prietenii minunate. În acea vară am petrecut câteva zile la București și am fost inițiată în munca dintr-un post de radio. Am vizitat studiorile de înregistrări, am asistat la unele, am văzut cum erau prelucrate benzile după, cum se desfășura o emisie.
Nu am avut emoții, nu mi-a tremurat vocea la prima interacțiune cu microfonul și ulterior am completat activitatea de la club cu cea de radio. În 1980, după 2 ani de conducere a clubului, am propus și mi-a fost acceptată producerea unei emisiuni săptămânale la stația de amplificare radio a Universității Brașov, situate în complexul studențesc de pe strada Memorandului. Aceste activități au durat până prin 1985.
Am reluat activitățile jazz-istice în 1992. În 1993 la lansarea oficială a postului TV CANAL P +, unde fusesem deja invitată să realizez o „pastilă săptămânală de jazz”, l-am cunoscut pe Dl. Brutus Mera care mi-a propus să realizez și la Radio 1 o emisiune de jazz. Și cam așa a început povestea, care a continuat până în anul 2000.
A fost frumos și foarte provocator să fac ceva nou, să contribui și eu un pic la ceea ce însemna la acea vreme un post de Radio sau de Televiziune. Să cunosc și să colaborez cu noi generații, să îmi pun amprenta pe ceva nou a fost parte a bucuriei pe care am trăit-o în acele vremuri. Am savurat din plin toată acea perioadă și le mulțumesc tuturor celor „vinovați” că am avut această oportunitate.
Claudia Crișan: A fost o întâmplare. Și am profitat de ea pentru a o transforma în experiență profesională. 27 de ani au trecut de atunci. Primul impact a fost, desigur, cel vizual: multă aparatură și multă vânzoleală în redacție. Și mă întrebam dacă sunt făcută pentru asta. Am avut norocul să dau peste o echipă foarte faină, care a avut încredere în mine și m-a ajutat să învăț repede. Îmi amintesc cu plăcere de calmul din vocea colegului Cornel Ichim şi de studioul de producţie în care am fost „consemnată” luni întregi unde „am dat la perete” – adică am exersat – înainte de a mi se permite să intru într-o emisiune live.
Care sunt posturile de radio la care ați lucrat în Brașov sau în alte locuri?
Jeni: Din noiembrie 1993 la Radio 1 și din decembrie 1993 la TV CANAL P+, am realizat ceea ce a au fost emisiuni săptămânale de 1 oră sub genericul SINDROM JAZZ. Prin 1998 când postul TV CANAL P+ a fost preluat de dl. Căncescu, am părăsit barca Radio 1 și am „migrat” cu emisiunea de radio la Radio Special, care era parte a grupului Radio Brașov.
Claudia: O foarte foarte scurtă colaborare cu Radio Brasov, Radio 1, Radio Direct 105,5 și trustul media internaţional Deutsche Welle Bonn/Berlin – din 2002 în prezent.
Cum s-a schimbat radioul în toți acești 30 de ani?
Jeni: De schimbat s-a schimbat și încă mult. Era normal într-o societate în tranziție să se întâmple asta. Unele schimbări au fost bune (ca de exemplu dotările tehnice), dar trebuie să recunosc că cei care au venit după prima generație, deși erau și ei foarte tineri și entuziaști, nu au mai fost de aceeași calitate. Mulți dintre ei nu aveau educația, pregătirea și cultura generală minimă cerută unei asemenea poziții.
O altă schimbare a fost determinată de apariția școlilor de profil și în România, adică a diverselor forme de educație profesională, pe scurt a Școlilor de jurnalism. Programele s-au diversificat foarte mult și în grilele de program și în play list-uri au fost introduse și multe aspecte prea comerciale. Înțeleg necesitatea acestei părți a activității, dar nu trebuie pierdut echilibrul între calitate și profitabilitate/audiență. Ca o concluzie aș spune că de la amatorism s-a ajuns la profesionalism, în majoritatea cazurilor.
Claudia: Sincer, trăind peste hotare nu am avut posibilitatea să urmăresc îndeaproape evoluția mass-media mainstream. Am ascultat diverse posturi de radio doar ocazional, în vacanțe, şi ar fi nedrept să evaluez de la distanţă munca unor oameni care, cu siguranţă, pun suflet în ceea ce fac. În general posturile româneşti pe care le-am ascultat (inclusiv cu ureche de profesionist) mi-au lăsat o impresie plăcută. Ca peste tot în lume sunt convinsă că mai sunt şi derapaje. Dar ştim că perfecţiunea nu există…
Cum era perceput atunci omul de radio de către publicul brașovean? Dar în prezent?
Jeni: La începutul anilor 90 cei care lucrau la un post de radio sau TV erau percepuți ca niște „vedete locale” sau ca niște eroi cu puteri speciale. Erau cunoscuți și urmăriți. Nu aș putea spune că lucrurile acum sunt la fel, din cauza faptului că posturile naționale au acaparat piața locală și cele foarte puține posture locale rămase în viață nu mai au „vocile” și personalitățile cu care au început. Cel puțin asta este percepția mea.
Claudia: Radioul: Îţi intră pe ureche şi îţi rămâne-n cap. Iar dacă eşti un ascultător fidel, îţi intră pe ureche şi îţi rămâne în suflet. Noi, oamenii de radio, îl purtăm în suflet. Omul de radio era cel care te informa și încerca să-ți facă ziua frumoasă, să-ţi fie aproape în toate momentele, oriunde te-ai fi aflat. Aşa era acum 30 de ani, aşa este şi acum. Nu s-a schimbat nimic.
Care sunt principalele calități ce au contribuit la formarea dumneavoastră ca om de radio?
Jeni: O voce potrivită, cunoștințele necesare, știam ce vreau, ce aveam de făcut, de spus și că îmi plăcea ce făceam.
Claudia: Perseverența. Nu se încadrează la “calităţi”, dar aş mai numi şi dorinţa de a le dărui oamenilor de la “celălalt capăt” informaţia sau momentul de bună dispoziţie de care au nevoie. Fiindcă, la rândul meu, când ascult radio, asta am nevoie. Aşa am înţeles eu că trebuie să fac radio.
Au fost momente de cumpănă când v-ați gândit să renunțați şi să faceți altceva? Dacă nu ați renunțat de ce ați facut-o? Dacă ați renunțat, care a fost cauza?
Jeni: Pentru mine toate activitățile legate de muzica de jazz au fost un hobby și nu pentru a îmi câștiga existența. Am vrut să împărtășesc și să dau înapoi această bucurie și altora, așa cum și mie mi-a fost dată. Am dorit să fac educație muzicală spectatorilor, telespectatorilor și ascultătorilor și într-un fel sau altul să aduc muzica de jazz în inimile brașovenilor.
Eu eram ingineră la Institutul de Autovehicule Rutiere Brașov și în 1999 am fost avansată într-o funcție cu mai multe responsabilități și nu am mai avut energia și timpul necesar să continui aceste activități.
Pe de altă parte din 1999 am devenit, la propunerea d-lui Puiu Leder, directorul artistic al Festivalului Internațional de Jazz Brașov, ceea ce însemna că trebuia să fac loc acestei noi provocări în viața mea.
Așa că în anul 1999 am încheiat colaborările cu Canal P+ și în 2000 și cu Radio Special.
Claudia: Da şi nu. De renunţat nu mi-am dorit niciodată să renunţ. În schimb, am fost conştientă că stabilirea în străinătate presupune şi riscul de a nu mai putea să profesez. Mi l-am asumat şi-am vrut să văd încotro mă duce drumul. Şi am avut şansa uriaşă de a-mi putea continua povestea pe o altă frecvenţă, cu o altă audienţă. Departe de ţară şi, totuşi, aproape de români, de România.
Care sunt provocările din spatele microfonului?
Jeni: Asta da întrebare … păi aș spune că întâi de toate trebuie să fii cu capul pe umeri și să te concentrezi la ceea ce spui și faci. Să te informezi, să fii la curent cu ce se întâmplă în jurul tău și în domeniul respectiv (fie că vorbim de pop, rock, folclor, știri naționale și internaționale, starea vremii etc.). Și nu în ultimul rând aș menționa contribuția fiecăruia la crearea unui mediu plăcut în care toți cei care sunt implicați să se simtă relaxați, importanți și responsabili. Asta, într-o formă sau alta, se va auzi pe unde!
Claudia: Presiunea timpului şi, uneori, problemele de natură tehnică. Sunt singurii factori care ţi-ar putea strica ziua.
Dacă ar fi să caracterizați jurnalismul de radio în trei cuvinte, care ar fi acelea?
Jeni: Responsabilitate! Competență! Profesionalism!
Claudia: Dinamică, evoluţie, conexiune interumană. Când spun „dinamică” mă refer la intensitatea şi viteza cu care radioul atinge masele. Când spun „evoluţie” mă refer la puterea informaţiei (transmisă şi receptată) – putere ce poate schimba societăţi, poate modela generaţia cu căşti în urechi sau poate lansa trenduri. În context, „conexiunea interumană” se naşte în mod firesc. La microfon este moderatorul, cu urechea pe radio sunt ascultătorii. Pe aceeaşi frecvenţă – la propriu şi la figurat. Şi cresc împreună. Spre deosebire de televiziune, unde imaginea joacă un rol central, radioul este un simplu proces de emisie-recepţie. Nişte oameni la microfon şi cei care îi ascultă. Simplu, nu? Ei bine, tocmai simplitatea asta facilitează o mult mai bună conexiune interumană comparativ cu televziunea. Less is more
Cum apreciați ceea ce se întâmplă acum în radioul românesc și ce șanse credeți că are în viitor?
Jeni: Radioul a fost și va rămâne în viața noastră și în viitor. Indiferent de cum vor evolua și se vor schimba generațiile viitoare și tehnologiile, radioul va rămâne sursă de informare și divertisment.
Claudia: Vremea pionieratului a trecut, standardele sunt altele acum. Dotare tehnică, audio design, conţinut jurnalistic – Calitatea muncii multor oameni de radio din România nu este cu nimic mai prejos comparativ cu cea a colegilor din străinătate. Lucrând în două sisteme – o mai tânără şi o mai veche democraţie – îmi permit să fac o comparaţie. Radioul românesc e pe drumul cel bun câtă vreme îşi asigură independenţa financiară şi, implicit, neutralitatea. Şi multe posturi reuşesc asta. Este strict părerea mea. În urmă cu câţiva ani, rapiditatea internetului şi boom-ul platformelor online dădeau senzaţia că radioul va muri. Nu se va întâmpla asta. Ca modalitate de informare este o sursă rapidă, accesibilă şi mult mai credibilă comparativ cu sursele online. Deci povestea nu se va sfârşi curând.
Ce recomandări aveți pentru actuala sau viitoarele generații de oameni de radio/jurnaliști?
Jeni: Să nu uite nici o secundă că sunt personae publice și că au responsabilitatea faptelor și vorbelor lor, că sunt modele pentru o sumedenie de persoane de vârste și condiții sociale diferite și că pot contribui în bine sau în rău la schimbările sociale dintr-un areal.
Claudia: Respectă-ţi publicul şi el te va iubi. Fii curios, curajos, creativ. Ieşi din tipare, permite-ţi să fii uşor rebel, dar nu uita: faci radio pentru cei care te ascultă, nu pentru tine. Doar publicul este cel care acordă note. Şi tot el este singurul care îţi decide cursul carierei.
Jeni nu mai lucrează în radio de câțiva ani buni. Claudia în schimb este singura colegă din Brașov care a reușit să lucreze într-un radio din afara țării. E plecată în Germania de foarte mulți ani și lucrează pentru redacția de știri în limba română a Deutsche Welle.
30 de ani de radio în Brașov! Un proiect brasovstiri.ro
