32 de posturi de ofițeri și agenți de poliție, disponibile la Brașov

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, cu sediul în municipiul Brașov, strada Nicolae Titulescu, nr. 28, organizează concurs pentru ocuparea a 32 de posturi vacante de ofițeri și agenți de poliție din cadrul I.P.J. Brașov, prin încadrare directă, din sursă externă.

Posturile scoase la concurs sunt în specialitățile logistic, fonduri europene, pregătire profesională, financiar, silvic, rutieră (sistematizare și implementare date), investigarea criminalității economice, investigații criminale (investigarea infracțiunilor informatice), secretariat, resurse umane, comunicații și informatică, reținere și arestare preventivă.

Pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov se regăsesc informațiile complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, în secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs: https://bv.politiaromana.ro – Secțiunea Carieră.

Citeste și:  Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă

Înscrierea se realizează online, la adresa de e-mail sursaexterna@bv.politiaromana.ro în perioada 23.09.2021 – 05.10.2021 (inclusiv în zilele nelucrătoare, iar pe data de 05.10.2021 doar până la ora 16.00).

Înscrierea candidaților se face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2 și a documentelor, în volum complet, specificate în anunțul de recrutare și transmise împreună la adresa de e-mail sursaexterna@bv.politiaromana.ro.

Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv prin poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail la adresa indicată în anunț, respectiv sursaexterna@bv.politiaromana.ro, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare.

Se impune verificarea permanentă și atentă a paginii de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, www.bv.politiaromana.ro, întrucât comunicarea informațiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza în această modalitate. În perioada concursului, pe paginile de Internet, se vor posta informații privind mai multe concursuri, situație în care este necesară verificarea atentă a tuturor anunțurilor postate, astfel încât să se evite omiterea luării la cunoștiință de către candidați a unor informații legale de concurs!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.