4.651 de copii din Brașov, înscriși în clasa I pentru anul școlar 2020-2021

Inspectoratul Școlar Județean Brașov a centralizat situația preliminară a cererilor de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, după prima etapă de cuprindere în clasa pregătitoare (8 – 20 iulie), prevăzută de calendarul modificat și completat în luna mai prin ordin de ministru.

Astfel, potrivit datelor înregistrate în sistem, au fost completate și depuse, la nivelul județului Brașov, în perioada 4 martie – 7 iulie 2020, 4.713 cereri, fiind admise 4.651 cereri. 804 cereri au fost completate on-line direct în aplicația informatică de înscriere.

În județul Brașov, în cele 153 de unități școlare cu nivel primar, pentru clasa pregătitoare, pentru anul școlar 2020-2021 au fost prevăzute 5.749 de locuri în 248 de clase.

Citeste și:  Elevii dintr-o comună brașoveană primesc biciclete noi într-o mișcare pentru sănătate și mediu

Dintre cele 4.713 cereri completate și depuse, 4.135 de cereri vizează copiii ai căror părinți/tutori legali locuiesc în circumscripția școlară, iar 578 de cereri, copiii ai căror părinți/tutori legali au optat pentru o altă școală decât cea de circumscripție.

În această primă etapă, repartizarea copiilor s-a realizat pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse, inclusiv prin aplicația informatică, de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare.

În a doua etapă (21 – 31 iulie) va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de Inspectoratul Școlar Județean Brașov și publicate pe site-ul de web al instituției.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

În perioada 1 – 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către Inspectoratul Școlar Județean Brașov, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, comisia județeană de înscriere în învățământul primar din Inspectoratul Școlar Județean Brașov va soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele utilizate pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.

Citeste și:  Primăria Brașov a semnat contractul de lucrări pentru grădinița din Bartolomeu Nord. Este prima care se construiește în acest cartier în ultimii 100 de ani

Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții au sau nu au domiciliul în circumscripția respectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.