7 persoane inculpate de omor cu premeditare după decesul fostului fotbalist Diego Maradona

Şapte persoane au fost acuzate de „omor simplu cu premeditare” de către procurorii care anchetează moartea fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona. Biroul procurorului general din oraşul San Isidro, a solicitat judecătorului care se ocupă de dosar să le interzică inculpaţilor părăsirea Argentinei.

Acuzaţii, al căror proces va începe la sfârșitul lunii, sunt toţi profesionişti din domeniul medical care s-au ocupat de îngrijirea lui Maradona.

Persoanele care vor fi audiate în calitate de acuzați în dosarul morții unuia dintre cei mai mari și îndrăgiți fotbaliști ai lumii sunt infimierii Ricardo Omar Almiron şi Dahiana Gisela Madrid, coordonatorul infirmierilor, Mariano Perroni, medicul care a coordonat spitalizarea acasă a fostului fotbalist, Nancy Forlini, psihologul Carlos Angel Diaz, psihiatrul Agustina Cosachov şi neurochirurgul Leopoldo Luque, indicat drept medicul de familie al lui Maradona.

Citeste și:  Corona Brașov pierde în fața lui Dinamo București, scor 0-3, în etapa a 13-a din Divizia A1 de volei feminin

Raportul, al cărui conţinut a fost difuzat de mass-media argentiniană, a stabilit că performanţa echipei sanitare care l-a asistat pe Maradona a fost „inadecvată, deficitară şi nesăbuită” şi a lăsat în voia sorţii starea de sănătate a pacientului.

Pe 25 noiembrie 2020, inima lui Diego Armando Maradona a încetat să mai bată, Fotbalistul a suferit un stop cardiac. Autoritățile din Argentina au anunțat trei zile de doliu național pentru cel considerat, de mulți, drept cel mai mare fotbalist din istorie, relatează realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.