8 cazuri noi de COVID-19, în judeţul Brașov, în ultimele 24 de ore/ 168 cazuri noi, la nivel naţional

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 168 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 103 mai puțin față de ziua anterioară.22 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. 

**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 10 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 457 cu 31 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 48 persoane, cu 3 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 48 pacienți internați la ATI, 44 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 44 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 3 mai mult față de ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

PACIENȚI INTERNAȚI

DECESE

Până astăzi, 65.714 persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 11.06.2022 (10:00) – 12.06.2022 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces ( femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă  peste 80 de ani.

Pacienta prezenta comorbidități și era nevaccinată.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.900 teste RT-PCR ( 754 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.146la cerere) și 4.009teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.151.961teste RT-PCR și 10.174.413 teste rapide antigenice. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.