9 cetăţeni ucraineni au depus cerere de azil în România în ultimele 24 de ore

Ministerul Afacerilor Interne a informat miercuri că, în ultimele 24 de ore, nouă cetăţeni ucraineni au depus cereri de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.335 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în ţara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională, notează agenția națională de presă Agerpres.

În prezent, conform Ministerului de Interne, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 72,8%. În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în România, au intrat 7.524 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit europarl.europa.eu: Toate persoanele care fug din țara lor de origine din cauza persecuțiilor sau a unor vătămări grave au dreptul să solicite protecție internațională. Azilul este un drept fundamental, iar acordarea lui persoanelor care îndeplinesc criteriile stabilite în Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților constituie o obligație internațională pentru Statele-Părți, printre care se numără și statele membre ale UE. UE a încorporat condițiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de protecție internațională în propriul său corpus juridic și a extins conceptul, creând o categorie suplimentară de beneficiari ai protecției internaționale pe lângă refugiați, și anume beneficiarii protecției subsidiare.

Citeste și:  Brașov: Începe prima campanie de dezinsecție din acest an

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.