94% dintre brașoveni sunt mulțumiți de gestionarea problemelor urbane

Serviciile de sănătate, poluarea aerului și infrastructura rutieră sunt cele mai importante probleme urbane. Aceasta este concluzia unui sondaj realizat în 41 de orașe din România. Studiul a mai arătat că cei mai mulțumiți români sunt cei care locuiesc în Cluj-Napoca, Oradea și Alba Iulia, potrivit Mediafax.

La sondaj au participat peste 13.000 de locuitori din 41 de localități urbane din România. Modelat după Eurobarometrul Flash al Comisiei Europene, acest sondaj este primul barometru urban din istoria României. Barometrul urban a fost dezvoltat în cadrul proiectului de elaborare a Politicii Urbane a României, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Banca Mondială, în cadrul unui acord de asistență tehnică.

Citeste și:  A sosit sistemul de camere de luat vederi pentru sistemul Remote Tower, la Aeroportul Brașov

Sondajul de opinie s-a axat pe calitatea vieții urbane și a fost derulat în perioada 1 iulie – 15 august.

Conform acestuia, cel mai ridicat nivel de satisfacție generală față de orașul în care locuiesc persoanele întrebate este înregistrat în centrele urbane din Regiunea Centru (87%), iar cel mai scăzut în orașele din Sud-Muntenia (74%). În nouă orașe, nivelul de satisfacție depășește 90%: Cluj-Napoca (97%), Oradea (96%), Alba Iulia (95%), Brașov, Drobeta Turnu Severin (94%), Timișoara, Sighișoara (92%), Slatina și Iași (90%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.