SAFE. Tezaure culturale săsești – proiect de inventariere a patrimoniului mobil din zece biserici fortificate

Asociația Contrafort Pro Kleinschenk/Cincșor derulează în această perioadă proiectul SAFE. Tezaure culturale săsești,prin care se urmărește inventarierea completă a obiectelor cu valoare istorică și artistică păstrate în zece parohii din subordinea Consistoriului Districtual Evanghelic C.A. Sibiu: Chirpăr/ Kirchberg, Daia/ Thalheim, Dealu Frumos/ Schonberg, Hosman/ Holzmengen, Marpod/ Marpod, Merghindeal/ Mergeln, Nocrich/ Leschkirch, Nou/ Neudorf, Roșia/ Rothberg și Veseud/ Zied.

Piese de orfevrărie medievală, cositoare, mobilier pictat specific barocului țărănesc din Transilvania (altare, strane, bănci, pupitre), cristelnițe, elemente de amvon, vase bisericești din cupru, textile vechi, cărți și documente, dar și clopote, orologii și orgi se numără printre bunurile culturale care sunt identificate și documentate.

Citeste și:  Brașov. Pregătiri pentru deszăpezirea reţelei de drumuri judeţene în perioada 2024-2025

O parte din aceste obiecte nu au mai fost cercetate sau chiar sunt complet necunoscute atât specialiștilor, cât și publicului larg. Adesea aflate în stare de conservare precară, ele riscă să fie distruse sau să dispară din cauză că nu li se cunoaște valoarea.

Inventarierea, digitalizarea și cercetarea acestor obiecte de patrimoniu este absolut necesară pentru menținerea unor evidențe exacte și pentru identificarea unor soluții viitoare de conservare și restaurare. Unul dintre obiectivele proiectului este punerea în siguranță a obiectelor aflate în pericol, introducerea lor în circuitul științific și, pe cât posibil, în cel turistic, dar și valorificarea lor pentru comunitățile locale.

Citeste și:  Hackerii etici au o misiune reală la DefCamp 2024: informațiile colectate vor sprijini investigațiile oficiale pentru găsirea persoanelor dispărute. Premii de peste 15.000 de euro

Accesibilizarea acestui patrimoniu în beneficiul publicului se face printr-o bază de date online care reunește informații despre cele zece biserici fortificate, dar și imagini și fișe detaliate ale obiectelor care se păstrează în sau care provin din aceste parohii.

O expoziție care valorifică rezultatele cercetării din cadrul proiectului este în curs de organizare, în parteneriat cu Casa Teutsch din Sibiu, și va fi itinerată în câteva dintre cele zece biserici fortificate incluse în proiect.

SAFE. Tezaure culturale săsești este un proiect implementat de Asociația Contrafort Pro Kleinschenk/Cincșor, în parteneriat cu Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. Sibiu, Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România și Asociația Renascendis, și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.