
Elaborarea noului Plan Urbanistic General (PUG) al orașului Râșnov se apropie de etapa dezbaterilor publice. Administrația locală a organizat o nouă întâlnire de lucru cu Ana Mohan, urbanist în cadrul echipei care se ocupă de realizarea documentației.
Discuțiile au vizat aspectele care necesită clarificări, precum și propunerile formulate în procesul de elaborare a planului. Reprezentanții administrației locale au transmis echipei de proiectare observațiile și nelămuririle care trebuie analizate și soluționate înainte de finalizarea documentației.
Întâlnirea face parte din seria ultimelor discuții tehnice premergătoare dezbaterilor publice, etapă în care documentația va fi prezentată și analizată împreună cu membrii comunității.
Noul Plan Urbanistic General va stabili regulile de construire și direcțiile de dezvoltare urbanistică ale orașului Râșnov. Prevederile acestuia vor influența evoluția cartierelor, dezvoltarea infrastructurii, amenajarea spațiilor verzi și delimitarea zonelor destinate investițiilor.
Dezbaterile publice vor oferi cadrul necesar pentru prezentarea documentației și discutarea prevederilor care vor ghida dezvoltarea orașului în anii următori.
