Brașovul caută soluții pentru adaptarea la schimbările climatice

Primul workshop din cadrul proiectului CARMINE, care vizează adaptarea Zonei Metropolitane Brașov la schimbările climatice, are loc astăzi la Brașov. Workshopul este organizat de Primăria Municipiului Brașov și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, alături de Administrația Națională de Meteorologie, Universitatea din București și Centrul Național de Cartografie.

„Proiectul CARMINE își propune să analizeze și să facă o estimare a impactului schimbărilor climatice asupra Regiunii Metropolitane Brașov, în condițiile în care presiunea turistică și presiunea economică, industrială, asupra resurselor de apă este deja din ce în ce mai mare și se așteaptă să crească în viitor. Acest eveniment pe care-l avem acum prilejuiește întâlnirea coordonatorilor proiectului și participanților în proiect cu beneficiarii locali, cu instituțiile locale care în final sunt și beneficiarii rezultatelor proiectului. Proiectul a început în luna februarie 2024, și acum suntem în faza în care avem deja o serie de date și pe acestea le comunicăm beneficiarilor locali. Dorim nu doar să obținem informații, feedback, pe ceea ce facem, nu doar să obținem informații privind necesitățile reale ale comunității de aici, ci și să vedem cum putem integra date din arealul pe care-l analizăm. Sunt date locale pe care până acum nu le-am integrat în analizele noastre. De exemplu, sunt date meteorologice care sunt în afara rețelei naționale, sunt ale unor instituții fie partenere, cum este Institutul de Silvicultură sau Primăria, fie alte instituții – Agenția de Protecție a Mediului, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. Deci, o integrare a tuturor datelor existente în arealul metropolitan Brașov, pentru a produce informație nouă și relevantă, nu a fost făcută; asta o facem în acest proiect. Proiectul va dura patru ani și, ca rezultate, va exista un model digital al ariei metropolitane Brașov, care va ajuta concret la luarea deciziilor. Primăria va avea la îndemână acest instrument pentru a vedea ce impact are, de exemplu, construirea unui cvartal de blocuri sau plantarea unui areal de pădure, schimbarea folosinței terenurilor, ce impact are fluxul de turiști mai mare în anumite zile, asupra resurselor de apă în primul rând dar și asupra întregului mediu din arealul Brașov. Deci este un instrument de luare a deciziilor care va fi pus la dispoziția primăriei. Sorin Cheval, cercetător științific la Administrația Națională de Meteorologie și coordonatorul proiectului.

Citeste și:  Hans Leijtens, directorul executiv al Agenţiei Frontex, în vizită oficială în România

În cadrul acestui workshop, participanții vor identificarea provocărilor climatice, impactul și cauzele specifice zonei, precum și măsurile de adaptare la schimbările climatice pentru abordarea riscului climatic, vor identifica barierele și oportunitățile în promovarea măsurilor de adaptare la schimbări climatice, vor propune și prioritiza soluții de adaptare la schimbări climatice specifice Zonei Metropolitane Brașov.

CARMINE urmărește să dezvolte un set de instrumente suport și de luarea a deciziei pentru adaptarea la schimbări climatice în regiunile metropolitane ale Europei și va fi implementat în perioada 2024-2028 de către un consorțiu format din 31 de universități partenere, instituții de cercetare, companii private, instituții publice și organizații internaționale din 11 țări: România, Italia, Grecia, Franța, Spania, Germania, Belgia, Danemarca, Cehia, Marea Britanie, Elveția.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

Pentru a sprijini comunitățile metropolitane să devină rezistente la climă până în 2030, proiectul investighează impactul schimbărilor climatice la scară locală, studiază răspunsurile și modificările comportamentale ale societății și dezvoltă soluții de adaptare la schimbările climatice, pornind de la 8 studii de caz din 8 țări, zone metropolitane cu diverse profiluri socio-economice, tipuri de comunități, vulnerabilități, factori de impact asupra climei și distribuție geografică din Europa: Brașov, Praga, Leipzig, Funen – Odense, Atena, Barcelona, Bologna, și Birmingham.

Proiectul „Soluții reziliente de dezvoltare climatică în Regiunile Metropolitane ale Europei (CARMINE)” beneficiază de finanţare 100% nerambursabilă de la Comisia Europeană, în cadrul măsurii: HORIZON CL5-2023-D1-01-07 — Modelare pentru reziliența locală – Evoluții în sprijinul evaluărilor și planurilor de adaptare locală.

Citeste și:  Concert de Crăciun găzduit de Biserica Romano-Catolică „Sf. Petru și Pavel”, pe 13 decembrie

Valoarea totală a grantului este de 10.174.699 euro.

Durata proiectului este de 48 luni (01 Februarie 2024 – 31 Ianuarie 2028).

Mai multe date despre proiect: https://www.carmine-project.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.