
Orașul Râșnov va interzice și în acest an comercializarea articolelor pirotehnice pe întreg teritoriul localității, în perioada sărbătorilor de iarnă. Măsura este aplicată pentru al treilea an consecutiv și urmărește protejarea locuitorilor, prevenirea accidentelor și reducerea disconfortului provocat de zgomotele puternice.
Potrivit Primăriei Orașului Râșnov, decizia este asumată de administrația locală și de primarul orașului, pentru a asigura un climat de liniște și siguranță în perioada sărbătorilor.
Reprezentanții municipalității atrag atenția că zgomotele provocate de petarde și artificii pot genera accidente, pot afecta persoanele vulnerabile și pot provoca stres animalelor de companie și celor sălbatice.
Primăria reamintește că atât comercializarea, cât și utilizarea articolelor pirotehnice sunt strict reglementate de legislația în vigoare și face apel la responsabilitatea cetățenilor.
Administrația locală își propune ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare fără incidente, zgomot excesiv și situații care pot pune în pericol siguranța oamenilor și a animalelor.
Interdicția anunțată de Primăria Râșnov vizează comercializarea articolelor pirotehnice pe raza orașului. În privința utilizării acestora, se aplică prevederile legislației naționale.