Peste 1.450 situații de urgență, gestionate de pompierii militari în ultimele 24 de ore

Colegii noștri au acționat, în numai 24 de ore, pentru gestionarea celor peste 1.450 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În această perioadă, echipajele SMURD au derulat 1.142 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, iar echipajele operative au intervenit în 6 situații pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, 1.159 de persoane au fost asistate medical.

De asemenea, în acest interval de timp, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 58 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 260 de misiuni pentru protecția comunităților, cum ar fi deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, inundații și alte situații de urgență.

Citeste și:  Românii vor putea călători din 2025 în SUA fără vize, anunță Ambasada României la Washington

În ultimele 24 de ore, prin eforturile susținute ale pompierilor pe timpul intervențiilor derulate, 6 persoane aflate în situații critice au fost salvate, iar pagubele materiale ale bunurilor cetățenilor au fost limitate considerabil. 

În cursul zilei de ieri, pentru protecția comunităților, au fost transmise 4 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Buzău, Mureș și Vâlcea.

Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația pentru mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.