Peste 2,8 milioane de români și-au ales deja parlamentarii care să îi reprezinte în cele două camere legislative. Printre aceștia și primarul Brașovului George Scripcaru și-a exprimat opțiunea pentru viitorii senatori și deputați ai Brașovului.
,,Am votat pentru Brașov, ca să fie reprezentat în Parlamentul României de oameni pricepuți, oameni cu experiență, care să ajute la dezvoltarea orașului și a județului. Este foarte important să existe un echilibru între puterile statului, iar Parlamentul este cel care face legile. Parlamentarii trebuie onești, să fie legați de județul pe care îl reprezintă și doritori să susțină proiectele pe care le-am propus la nivelul municipiului Brașov. Astăzi este 1 decembrie, Ziua României, a tuturor românilor. Profit de această ocazie să le urez La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla. Este o zi importantă fiind sărbătoarea noastră națională, dar este importantă și din punct de vedere al procesului democratic care se desfășoară astăzi în țara noastră. Este bine să ne exprimăm dreptul la vot, să votăm așa cum credem noi de cuviință pentru toți brașovenii”, a declarat primarul George Scripcaru la ieșirea de la urne.
De asemenea, și viceprimarul Lucian Patrașcu a votat în această dimineața, iar viceprimarul Dan Ghiță va vota în cursul după-amiezii.
Secțiile de vot se închid la ora 21.00, cu posibilitatea ca programul să fie prelungit, dacă sunt oameni care așteaptă să voteze.