Brașovenii, invitați la Feldioara de Sfântul Nicolae, pentru Festivalul „Spiritul Iernii”

De Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, brașovenii sunt invitați la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului “Spiritul Iernii”, eveniment care marchează începutul sărbătorilor de iarnă la Feldioara. Iniţiat ȋn anul 2011, alături de alte două festivaluri, ca parte a proiectului “Obiective culturale, tradiţii și obiceiuri ȋn Comuna Feldioara”, evenimentul a fost susţinut de Primăria Comunei Feldioara ca parte a strategiei de valorificare a tradiţiilor locale ȋn scopul păstrării și perpetuării acestora.

„Sărbătorim astfel împreună ȋnceputul perioadei sărbătorilor de iarnă, atȃt prin programul pregătit de localnici și invitaţii speciali, cât și prin straiele de sărbătoare pe care localitatea le ȋmbracă ȋncepȃnd cu acest moment. Ne bucurăm să avem aproape parteneri de nădejde precum Liceul “Petru Rareș” Feldioara şi Școala Populară de Arte și Meserii “Tiberiu Brediceanu” Brașov a cărei Secţie Externă funcţionează deja de 3 ani în comuna noastră. Activitatea acestora este reprezentată în programul bogat al evenimentului prin momentele pregătite cu drag de elevii şi cadrele didactice ale celor două instituţii. Evenimentul este ȋncununat de prezenţa extraordinară a domnului Marin Barbu alături de elevii feldioreni într-o demonstraţie de măiestrie de dans popular, precum şi a doamnei Veta Biriş care va susţine un recital de colinde tradiţionale din Ardeal, aducând astfel spiritul Sărbătorii Nașterii Domnului în sufletele tuturor”, au transmis reprezentanții Primăriei Feldioara.  

Programul detaliat al evenimentului este următorul:

Citeste și:  "Brașov, oraș din poveste!" continuă și în această săptămână cu colinde de Crăciun

18:00 Deschiderea Festivalului, Fanfara de Juniori Feldioara – coordonator Matthias Roos.

18:25 Clasa de Dans popular a Secţiei Externe Feldioara – coordonator profesor Mădălina Cherciu, Invitat special Nea Mărin.

19:00 Recital Andreea Cristea, Mara Hodorogea şi Maria Drugă

19:15 Corul Liceului “Petru Rareș” Feldioara, Colinde – Coordonatori prof. Vasilică Cotloguţ şi Ioana Micu

19:30 Minirecital la pian, Anisia Băișanu, Ingrid Ciubotariu, Adelina Mailat și Alessia Vlad – coordonator Raluca Sibian

19:45 Grupul de colindători al Școlii Populare de Arte și Meserii – Brașov – coordonator profesor George Muraru

20:00 Recital extraordinar VETA BIRIŞ

20:30 Aprinderea luminilor festive ȋn Bradul de Crăciun, “Pogorȃt-a” – Colindul cetei de feciori, Fanfara de Juniori Feldioara

Citeste și:  BEC - rezultate parţiale pentru Senat după centralizarea datelor din 59,17% din secţii

În holul Casei de Cultură se va desfăşura un Tȃrg caritabil organizat de elevii Liceului “Petru Rareș” – Feldioara

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.