Codul rutier nu prevede o anumită dată limită ori o temperatură minimă care să condiționeze circulația pe drumurile publice a unui autovehicul care nu este dotat cu anvelope de iarnă. De altfel, art. 102 alin. (1) pct. 28 din Codul rutier, sancționează strict circulația automobilelor neechipate corespunzător doar atunci când drumurile pe care se circulă sunt „acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei”, notează legalbadger.org.
În privința echipării automobilului cu anvelope de iarnă există două opțiuni. Prima opțiune se referă la anvelopele destinate exclusiv sezonului de iarnă. Conform articolului 6 punctul 61 din Codul rutier, aceste anvelope este necesar să respecte următoarele standarde de omologare, indiferent de producător:„anvelope omologate conform Directivei92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite CEE-ONU nr. 54, după caz.”
Mai exact, este permisă deplasarea pe drumurile publice cu anvelope care poartă marcajul M+S („Mud + Snow”=Noroi+Zăpadă), care indică faptul că acestea sunt proiectate pentru utilizare atât pe suprafețe noroioase („mud”=noroi), cât și pe cele înzăpezite („snow”=zăpadă). Acest marcaj este standardizat și inscripționat vizibil pe partea laterală a anvelopei.
A doua opțiune o reprezintă anvelopele „all season” („pentru toate sezoanele”), care sunt permise doar dacă poartă marcajul M+S. Principalul avantaj al acestora este economic, întrucât pot fi utilizate pe tot parcursul anului, eliminând necesitatea achiziționării și depozitării a două seturi separate de anvelope. Totuși, în condițiile climatice din România, anvelopele „all season” pot prezenta limitări. Acestea nu oferă aceeași aderență și performanță pe timp de iarnă precum anvelopele specializate pentru sezonul rece, ceea ce poate afecta siguranța conducerii în condiții de vreme rea.
Ca atare, potrivit art. 102 alin. (1) pct. 28 neîndeplinirea obligației de a dota automobilul cu anvelope de iarnă în condiții de drum acoperit cu zăpadă, gheață sau polei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni. De asemenea, art. 112 alin. (1) pct. h1) din Codul rutier prevede că poliția rutieră va reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia.
În plus, persoanele juridice care au în proprietate drumuri publice pe care se desfășoară trafic rutier, au obligația de a le întreține și curăța în perioada sezonului de iarnă. În caz contrar, art. 105 pct. 28 din Codul rutier stabilește că neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă constituie contravenție şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni.
Prin urmare, în ceea ce privește montarea pneurilor de iarnă, legislația ține cont de starea drumurilor și nu de o dată fixă din calendar sau o anumită valoare a temperaturii. Pentru o planificare a schimbului de anvelope, se recomandă monitorizarea prognozei meteo în perioada de tranziție spre sezonul rece. Acest lucru vă va permite să programați din timp înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă, evitând astfel situațiile în care condițiile meteorologice v-ar putea surprinde nepregătiți.