Două persoane, grav rănite într-un incendiu care a cuprins o casă din Cristian

Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost grav rănite în urma unui incendiu ce a cuprins o casă din Cristian, a informat, miercuri, ISU Braşov, potrivit Agerpres.

La momentul sosirii la faţa locului, pompierii voluntari din localitate au găsit în casa în flăcări trei persoane, pe care le-au evacuat.

„În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu ardere generalizată, însă, datorită intervenţiei rapide a pompierilor, acesta a fost localizat înainte de a se extinde la alte locuinţe din apropiere. În urma acestui eveniment, au fost înregistrate trei victime, dintre care două (un bărbat şi o femeie) sunt în stare gravă, suferind arsuri de gradul 2 şi 3. Victimele au fost surprinse în casă în momentul izbucnirii incendiului şi au fost evacuate de către pompierii de la SVSU Cristian”, au precizat reprezentanţii ISU Braşov.

Citeste și:  Încep negocierile între liderii partidelor pro-europene

Conform sursei citate, victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Braşov pentru investigaţii medicale suplimentare şi îngrijiri de specialitate, iar, ulterior, una dintre ele a fost transferată la un spital din Bucureşti. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.