Peste 50 de amenzi și 3 certificate de înmatriculare suspendate, într-o singură zi, la Ghimbav

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ghimbav, împreună cu polițiști din Serviciului Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Poliția Municipiului Codlea, au organizat și desfășurat, în data de 13 martie 2025, o acțiune cu efective mărite, în orașul Ghimbav.

Scopul acestei acțiuni a fost de a diminua riscul de victimizare a populației și de a dezvolta un mediu sigur pentru cetățeni, prin prevenirea și combaterea infracționalității și prin identificarea și tragerea la răspundere a persoanele care încalcă prevederile legale.

Astfel, în cadrul activităților au fost verificate 9 unități comerciale din localitate, au fost legitimate 155 de persoane și au fost verificate 140 de autovehicule. De asemena, pentru a preveni principalele cauze generatoare de accidente rutiere, polițiștii au efectuat 106 testări cu aparatele din dotare, pentru identificarea conducătorilor auto care au consumat alcool sau substanțe interzise.

La finalul acțiunii, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.645 lei și au fost ridicate, în vederea suspendării, 3 certificate de înmatriculare. Cele mai mult dintre aceste sancțiuni au fost aplicate pentru abateri de la legislația rutieră, însă au fost identificate și sancționate și abateri de la prevederile legale privind administraea deșeurilor și nerspectarea obligației operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

În vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică astfel de acțiuni vor continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-robot
FriendlyCaptcha ⇗

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.