Pakistanez, pitit în toaleta unui tren care circula pe ruta Brașov – Budapesta, depistat de polițiști

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Episcopia-Bihor au depistat ascuns, în trenul internațional care circulă pe relaţia Brașov – Budapesta, un tânăr pakistanez care a încercat să iasă ilegal din ţară.
În data de 08.01.2020, în jurul orei 05.30, la PTF Episcopia Bihor –judeţul Bihor, cu ocazia efectuării formalităţilor de ieşire din ţară asupra unui tren internațional care circula pe ruta Brașov-Budapesta, poliţiştii de frontieră au descoperit un bărbat care era ascuns în toaleta unui vagon. Acesta nu a prezentat un document de călătorie în baza căruia să efectueze formalităţile de frontieră, motiv pentru care a fost coborât din tren şi condus la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că bărbatul este un cetăţean pakistanez, în vârstă de 26 de ani, solicitant de azil în ţara noastră şi a declarat că intenționa să treacă ilegal frontiera în Ungaria, având ca destinaţie finală un stat din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă detrecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.