Medicul Dan Grigorescu, apel la specialiști: Spitalul Regional din Brașov riscă să fie proiectat subdimensionat

Medicul brașovean Dan Grigorescu a atras atenția asupra unui aspect de care autoritățile de la Brașov nu au ținut cont atunci când au proiectat noul Spital Regional, astfel încât acesta este subdimensionat.

Administrația a pornit pompieristic proiectul fără să țină cont de noile realități din teren. Celebrul chirurg explică faptul că în munca de zi cu zi a constatat un flux crescut de cetățeni români din alte județe care s-au stabilit la Brașov dar și un număr mare de străini.

Este clar așadar că analiza autorităților atunci când se gândeste proiectarea unui astfel de spital ar trebui să se bazeze pe date actualizate cât mai recent, date care să țină cont de noile realități.

Altfel, chiar dacă proiectul atât de dorit de brașoveni, al construirii unui spital regional, ar deveni realitate acesta ar fi subdimensionat.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Medicul Dan Grigorescu propune așadar o analiză privind numărul real al cetățenilor care beneficiază, conform legii, de drepturi în zona serviciilor de sănătate și doar apoi autoritățile să avanseze discuții privind proiectarea investiției.
„Readuc (oare a câta oară?) în atenția tuturor decidenților din proiectul Noul Spital Regional al Brașovului faptul că devine din ce in ce mai mult necesară o analiză aprofundată a categoriilor de cetățeni care, asigurați în sistemul național al CNAS, beneficiază de serviciile medicale ale unui actual Spital Clinic Județean de Urgență mult sub-dimensionat.
Mai ales în contextul în care Noul Spital este proiectat a fi chiar și mai sub-dimensionat, dacă ar fi să luăm în considerare că va deservi un areal populațional important, încă greu de definit! Și că studiul de prefezabilitate condiționa construirea Noului Spital Regional de desființarea actualului Spital Clinic Județean de Urgență!
Mai în glumă, dar mult mai în serios, alături de muncitorii „internaționali” cu drept de a li se oferi servicii de sănătate (și al căror număr e ușor să îl cunoaștem în timp real), se regăsește contingentul extrem de important al conaționalilor noștri sosiți din toată Moldova și Muntenia, care au domiciliul stabil „la ei acasă”, deși ei trăiesc, „cu cățel, cu purcel”, în Brașov. Și nu de azi-de ieri, ci majoritatea lor de ani buni!
De aceea, în calitatea mea de președinte al Asociației Noul Spital al Brașovului (promotoarea proiectului omonim), consider că a sosit momentul realizării unei analize privind numărul real al cetățenilor care beneficiază, conform legii, de drepturi în zona serviciilor de sănătate.
Solicit, așadar, reprezentanților instituțiilor în drept să facă, realizarea unui material oficial pe această temă, în lipsa căruia niciun studiu ulterior de fezabilitate nu s-ar sprijini pe date solide.
Am mare încredere că specialiștii în domeniu, conduși de reputații experți în domeniu, Ion Popescu (Director executiv al Direcției Judetene de Statistică Brașov) și George Roșca (Director executiv al Serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor din Primăria Brașov), vor putea finaliza rapid acest material analitic, incluzând printre concluzii și trendul estimat al evoluției acestui fenomen populațional, măcar pentru viitorii 5-10 ani.
Greșesc?”, a scris medicul Dan Grigorescu pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.