Peste 200 de intabulări, în ultimii 3 ani, în Făgăraș

Peste 200 de imobile din municipiu – străzi, parcuri sau clădiri administrative – au fost intabulate în ultimii trei ani. Unele dintre acestea nu au fost niciodată în evidenţele cărţii funciare. 

Primăria Făgăraș a făcut demersuri începând cu anul 2016 pentru reglementarea situației juridice a imobilelor aflate în proprietatea municipiului.

„Este vorba despre intabularea dreptului de proprietate a municipiului, atestat de Hotărârea de Guvern 972 din 2002. Era necesară și importantă actualizarea datelor conform realității din teren. Avem multe proiecte europene în derulare și ni se cere ca toate investiţiile pe care le facem din bani nerambursabili să le realizăm pe imobile intabulate”, declară primarul Gheorghe Sucaciu.

Citeste și:  Accident mortal pe strada Lungă! Tânăr de 24 de ani, spulberat de o maşină pe trecerea de pietoni

Reamintim că una dintre cele mai importante investiții, pentru care s-au semnat contractele pentru 3 proiecte integrate, are o valoare totală de 30 de milioane de euro și vizează modernizarea trotuarelor, achiziționarea a sute de biciclete, construirea pistelor necesare pentru circulația acestora și implementarea sistemului de închiriere a vehiculelor, achiziționarea a 10 autobuze electrice și modernizarea stațiilor destinate acestora.

Așadar, în baza celor peste 200 de documentații topografice de primă înscriere, au fost intabulate:

65 străzi cu surafața de aproximativ 473.700 mp, cu trotuare, zone verzi  și parcări aferente, printre care: Șoseaua Combinatului, Șoseaua Hurezului,  Str. Negoiu, Str. 1 Decembrie 1918, Str. 13 Decembrie  Str. Câmpului Nou, Str. Câmpului Vechi, Str. Azotului, Str. Salcâmului, Str. Teiului, Str. Stejarului, Str. Veteranilor, Str. Livezii, str. Podului, Str. Ghioceilor, Str. Narciselor, Str. Macului;

Citeste și:  „Gala Recunoștinței” din Brașov, o întâlnire de suflet între beneficiarii de servicii sociale, furnizorii şi finanţatorii acestora

cartierele: Tudor Vladimirescu, Titu Perțea, partea de nord a Bulevardelor Unirii și Tăbăcari, cu suprafața de aproximativ 75.500 mp;

clădiri administrativ-culturale: cinematograful Transilvania și Spitalul municipal „Dr. Aurel Tulbure” (Reapartamentare)

parcuri: parcul din Piața Republicii, parcul din jurul Cetății (promenada), Parcul Regina Maria – spații verzi și baze sportive;

unități de învățământ – școli și grădinițe.

Instituția a făcut un pas și în privința variantei ocolitoare a municipiului și, de asemenea, a intabulat-o. Drumul se află în proprietatea statului român, fiind administrat de CNAIR, astfel că așteptăm ca Guvernul să dea o hotărâre prin care să transfere municipalității dreptul de administrare, pentru a demara modernizarea acesteia. Precizăm că Primăria Făgăraș a pus la dispoziția autorităților de la București toate documentele necesare procedurii.

Citeste și:  Titluri controversate la Realitatea Plus și 100.000 de lei AMENDĂ! Anca Alexandrescu l-a lăsat pe Călin Georgescu să propage o teorie a războiului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.