Nepoata Regelui Mihai I se declară trans și non-binară: „Nu sunt nici femeie, nici bărbat”

Elisabeta-Maria Bianca Elena, fiica principesei Sofia, a patra fiică a reginei Ana și a regelui Mihai I, s-a declarat de curând ființă trans și non-binară. Aceasta și-a schimbat numele în Eelaz Biarneix, păstrând numele de familie al tatălui ei, Alain Michael Léone Biarneix, potrivit El Espanol.

Ea s-a născut pe 15 august 1999 și a primit numele Elisabeta-Maria, în onoarea a două mari regine ale României. Este singura fiică a principesei Sofia a României, iar legătura sa cu Casa Regală a Spaniei vine prin mama sa, căci nașa sa de botez a fost Regina Emerită a Spaniei – motiv pentru care îi poartă și numele.

Elisabeta-Maria Bianca Elena a fost văzută ultima oară în România în anul 2016, cu ocazia funeraliilor bunicii sale, Regina Ana. La acel moment dureros, tânăra s-a remarcat printr-o prezență discretă: purta haine negre și avea părul scurt.

Citeste și:  Sute de brașoveni au protestat în fața Tribunalului, în contextul dezbaterilor din justiție

„Le reamintesc urmăritorilor mei (și celor care continuă să mă eticheteze greșit) că nu sunt nici femeie, nici bărbat. Sunt ambele și, în același timp, niciuna. Mă aflu într-un spațiu intermediar, într-o zonă gri. Folosesc pronume neutre sau masculine atunci când cele neutre nu sunt disponibile. La naiba cu transfobia și cu TERF-urile”, a transmis Elisabeta-Maria, făcând referire la formele de feminism care exclud persoanele trans.

Elisabeta-Maria are două conturi active pe rețelele sociale: unul public, accesibil tuturor, și unul privat, unde se descrie ca fiind „o creatură ambiguă” și își exprimă deschis susținerea pentru comunitatea LGBTQ+.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.