Premii și o mențiune pentru Brașov, la Concursul Național de Fizică, Astrofizică și Astronomie

Elevii care studiază fizica la Centrul Județean de Excelență Brașov s-au întors cu 12 premii și o mențiune de la Concursul Național de Fizică, Astrofizică și Astronomie „Marin Dacian Bica“, care a avut loc la finalul taberei naționale de fizică de la Voroneț (județul Suceava).

Tabăra și Concursul sunt înscrise în Calendarul Activităților Comisiei Naționale pentru UNESCO și a Programului Ministerului Educației și Cercetării, iar tabăra, care a avut loc în perioada 6-10 ianuarie 2020, este organizată de Inspectoratul Școlar Suceava, Facultatea de fizică din Iași și de Societatea Cygnus, fundație aflată sub patronajul UNESCO.

Lotul brașovean a fost compus din 14 elevi din clasele VI – XII ai Colegiului Național „Andrei Saguna”, Colegiului Național „Ioan Meșotă”, Colegiului „Nicolae Titulescu“, și Școlilor Gimnaziale nr. 8 și 27.

La activitățile din cadrul taberei și la concurs au participat aproximativ 400 de elevi din 30 de județe, iar elevii brașoveni au obținut două Premii I Absolute (care sunt decernate concurenților care obțin cel mai mare punctaj în categoria de concurs la care participă), două premii I, șapte premii II, un premiu III și o mențiune:

Dumitrescu Ștefan Ionel, clasa a VII-a – Premiul I Absolut

Dragomir Andrei Marius, clasa a VIII-a – Premiul I Absolut

Baloș Ioana-Teodora, clasa a VI-a – Premiul I

Margine Ioan-Cristian, clasa a VI-a – Premiul I

Medan George Matei, clasa a VII-a – Premiul II

Pop Rareș Andrei, clasa a VII-a – Premiul II

Coza Petru Ioan, clasa a IX-a – Premiul II

Neagoe Teodor, clasa a IX-a – Premiul II

Caranfil Nicoleta Maria, clasa a X-a – Premiul II

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Chelariu Daniel George, clasa a XI-a – Premiul II

Vorovenci Rareș, clasa a XII-a – Premiul II

Rusen Alexandra Ioana, clasa a VIII-a – Premiul III

Popa Rareș Andrei, clasa a IX-a – Mențiune

În cadrul taberei au avut loc cursuri susținute de profesori universitari și de cei mai buni profesori din mediul preuniversitar, dar elevii au participat și la activități recreative, printre care și vizitarea unor obiective turistice din zona Voroneț.

Pornit iniţial ca o activitate de voluntariat, Centrul Județean de Excelență Brașov este o instituție publică de învățământ preuniversitar care a luat ființă în baza unui ordin al Ministrului Educației din 18 august 2015, ca urmare a inițiativei unui grup de cadre didactice, printr-un protocol de colaborare încheiat între Primăria Brașov, Inspectoratul Școlar al Județului Brașov și Ministerul Educației.

Centrul a început să funcționeze din luna octombrie a anului școlar 2016-2017, în fosta clădire a liceului Nicolae Titulescu, complet renovată și dotată de municipalitate, care alocă fondurile necesare funcționării acestuia. O altă parte din fonduri provine din sponsorizări și donații, bani care sunt investiți în dotări sau în cheltuielile legate de deplasările la concursuri, dat fiind că doar participările la olimpiade, nu și cele de la concursurile naționale, sunt decontate de minister.

„Dintre cele nouă săli de clasă, șase sunt laboratoare – de fizică, chimie, biologie, informatică, electronică și geografie-astronomie, iar trei sunt cabinetele de română și matematică, la care se adaugă sala multimedia. La nivel național, centrul din Brașov, deși este cel mai tânăr, este cel mai bine dotat, mulțumită muunicipalității și sponsorilor noștri, firme care își desfășoară activitatea la Brașov. Numai laboratorul de fizică, de exemplu, are aparatură de peste 60.000 de euro. În țară sunt 12 centre de excelență, însă Brașovul este unul dintre puținele care deține un sediu propriu“, spune directorul CJE Brașov, prof dr Luciu Alexandrescu.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Activitatea centrului vizează atingerea unor rezultate excepționale ale elevilor în domeniile lor de interes – matematică, informatică, robotică, fizică, chimie, biologie, limba și literatura română, limba germană, geografie și astronomie. Centrul Judeţean de Excelenţă Braşov îşi propune să atragă copii cu aptitudini deosebite, în vederea pregătirii şi susţinerii lor.
            Admiterea în centru se face în baza unei solicitări din partea elevilor/părinților și în baza unui test creativ. „La noi vine cine vrea și rămâne cine poate“, afirmă directorul Centrului. Cursurile se țin după programul școlar al elevilor, nu repetă informațiile de la școală și sunt ținute de profesori universitari și de cei mai buni profesori din învățământul preuniversitar. Este obligatorie prezența cel puțin o dată pe săptămână, iar un curs durează între două ore și jumătate și trei ore, în funcție de vârsta elevilor. Elevii sunt însă încurajați să vină la centru de câte ori doresc, pentru a face experimente și studii practice, iar profesorii sunt în fiecare zi la dispoziția acestora. Există și o platformă on-line prin care elevii pot comunica între ei sau cu profesorii.

În acest an, centrul are înscriși 538 de elevi. Anul trecut, elevii Centrului Județean de Excelență Brașov au obținut peste 70 de premii naționale la toate disciplinele.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

„Am susținut întotdeauna învățământul și performanța, pentru că aceste lucruri fac în primul rând un oraș să se dezvolte. Ne-am implicat în acest proiect pentru Braşov, la fel cum am făcut-o şi în învăţământul profesional sau în domeniul sportiv. Sper ca toți acești elevi să rămână în Brașov, să studieze mai departe, să facă performanță, să își găsească un loc de muncă aici și să demonstreze că nu este așa rău să trăiești în România, mai ales dacă ai la îndemână tot ce îți trebuie pentru a te dezvolta pe plan personal și profesional. Acest centru funcţionează ca orice altă instituţie de învăţământ de stat cu personalitate juridică, la nivelul municipiului. Primăria şi Consiliul Local finanţează tot ce înseamnă cheltuieli de funcţionare. Le mulțumesc însă și celorlalte părți implicate în sprijinirea funcționării acestei instituții, în special domnilor profesori, și agenților economici, care, prin parteneriate și sponsorizări, participă la oferirea celor mai bune condiții de studiu elevilor înscriși la acest centru. Și, desigur, le mulțumesc elevilor pasionați care învață aici, care își sacrifică timpul liber pentru a face performanță și care aduc recunoaștere Brașovului prin rezultatele lor de excepție“, a declarat primarul Municipiului Brașov.

Sume alocate de Primărie din bugetul local al Brașovului, pentru înființarea și susținerea activității CJE Brașov, 2016-2019 – 3.339.600 lei, din care:

  • 2016 -78.600 lei;
  • 2017 – 1.004.000 lei;
  • 2018 – 985.000 lei;
  • 2019 – 1.272.000 lei.

Propunere 2020 – 1.312.000 lei: înființarea a două posturi de profesori, aparatură pentru laboratoarele de electronică, geografie și multimedia, mobilier pentru 3 săli de clasă și hol, salarii și cheltuieli de întreținere,

Sume atrase din sponsorizări – aproximativ 100.000 euro:

  • Benchmark electronics – 80.000 euro,
  • RAP Development 10.000 euro
  • Delaco 3.000 euro

Alți sponsori : Silnef M. G., Casadi, Schortcut Computer, S. C. Melior SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.