Poiana Brașov va găzdui două competiții internaționale de schi

Între 10 și 14 februarie, în Poiana Brașov va avea loc cea de-a treia ediție a FIS Children Trophy, competiție adresată sportivilor U14 și U16. Concursul propriu-zis va avea loc în zilele de 12 și 13 februarie și va cuprinde probele de slalom uriaș și slalom, pe fiecare categorie de vârstă, pentru băieți și pentru fete.

Până acum, organizatorii au pe listă aproximativ 100 de participanți din Austria, Bulgaria, Grecia, Slovacia, Letonia, Liban, Brazilia, Georgia, Armenia şi România, însă experiența celor două ediții anterioare le-a arătat că numărul poate crește chiar în ultimele zile.

Înscrierea este gratuită, la fel ca și cazarea și masa, în regim de demipensiune, iar transferul de la aeroport la hotel este de asemenea gratuit pentru fiecare participant, inclusiv staff-ul tehnic.

Citeste și:  Poliția Română ne avertizează să nu lăsăm prea multe date personale pe internet sau pe rețelele de socializare

Concursul este organizat de Asociația de Turism Poiana Brașov, cu sprijinul Primăriei Braşov, al Federaţiei Române de Schi Biatlon, dar şi al Ana Hotels, Teleferic Grand Hotel, Hotel Alpin şi Hotel Escalade.

Small Evolving Ski Nations Race – FIS -SES 2020 Race este o competiție FIS adresată cadeților și seniorilor, care va avea loc tot în Poiana Brașov, în perioada 18-21 februarie. Competiția cuprinde tot probe de slalom uriaș și slalom, iar organizatorii estimează o participare de aproximativ 200 de sportivi din 19 țări. La festivități este așteptată și Sarah Lewis, secretar general al Federației Internaționale de Schi.

„Nu sunt singurele evenimente care se derulează în Poiana Brașov, urmează și altele, de nivel național. FIS Children Trophy și FIS – SES Nation CUP sunt competiții internaționale, iar Brașovul face parte din calendarul FIS și ne-am angajat să organizăm cinci ediții ale FIS Children Trophy, iar această experiență va fi extrem de bună pentru a fi luați în calcul ca organizatori și pentru alte evenimente de acest fel. Primăria a sprijinit mereu evenimentele sportive, suntem o echipă, primăria împreună cu Asociaţia de Turism Poiana Braşov și Federația Română de Schi, și suntem pe un parcurs bun ca și organizatori de evenimente sportive internaționale. Este o șansă atât pentru Brașov cât și pentru România organizarea de astfel de competiții, iar Poiana Brașov este singurul domeniu schiabil din țară care oferă condițiile pentru astfel de evenimente“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  Istoria Crăciunului. De ce îl celebrăm în 25 Decembrie

„Aceste competiții sunt foarte importante pentru promovarea Brașovului și ajută la dezvoltarea sportului și mai ales a schiului, cu precădere în rândul tinerilor. Ne bucură că putem aduce curse în România care să le ofere, acasă, posibilitatea să participe și să își compare rezultatele la nivel internațional“, a spus reprezentantul al organizatorilor.

Ambele competiții vor avea loc pe pârtia Subteleferic, pârtie omologată pentru competiții de acest nivel din anul 2013, și care are o foarte bună accesibilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.