Bilanțul lui Veștea la un an de la preluarea celui de-al treilea mandat la conducerea județului Brașov

Ieri s-a împlinit un an de când Adrian-Ioan Veştea a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, moment care a marcat startul celui de-al treilea mandat la conducerea autorităţii publice a judeţului Braşov.

„Primul an al acestui mandat a fost despre continuitate, dar și despre deschiderea unor noi orizonturi în dezvoltarea judeţului nostru”, a precizat preşedintele CJ, care a făcut o evaluare a obiectivelor deja îndeplinite şi a proiectelor demarate în domenii prioritare: conectivitate sporită a localităţilor din toate zonele din judeţ, sistem de sănătate la nivel occidental, dezvoltarea infrastructurii prin investiţii majore dezvoltate în parteneriat, extinderea proceselor de digitalizare în activitatea instituţiilor subordonate.

Infrastructură rutieră modernizată

Investiţia numărul unu a acestui an este noul pod peste Olt de la Voila, construit din temelii şi deschis circulaţiei pe 4 iulie, un proiect esenţial pentru locuitorii zonei și pentru trupele cantonate la baza NATO de la Cincu. El a fost realizat din fonduri PNDL, cu o cofinanţare din bugetul judeţean. La finalizarea proiectului, valoarea totală a lucrărilor a fost de 32,6 milioane de lei.

În paralel, au continuat şantierele pe tronsoane rutiere importante din Ţara Făgăraşului şi zona metropolitană Braşov, finanţate din resurse bugetare proprii. „Am accelerat lucrările de modernizare a reţelei de drumuri judeţene şi am ajuns în etapă finală de execuţie cu reabilitarea DJ 103D Viştea de Jos – Viştea de Sus (5,1 km), modernizarea DJ 130B Părău (DN1S) – Grid – Perșani (1,4 km), reabilitarea DJ 106B Vulcan (DJ 112A) – Holbav km (6,5 km) sau reabilitarea DJ 108B în Staţiunea climaterică Sâmbăta. Am dat undă verde proiectării şi execuţiei lucrărilor de modernizare a DJ 112D Cărpiniș – Prejmer (DN 10) – Lunca Câlnicului (DN 11), un tronson în lungime de 11,3 km şi am demarat procedurile de achiziţie pentru construcţia unor poduri noi pe DJ 103B în comuna Budila şi pe DJ 112A între Codlea şi Vulcan”, a menţionat Adrian-Ioan Veştea. Obiectivele de infrastructură rutieră implementate în acest an totalizează 95,7 milioane de lei.

Citeste și:  Autobuzul 41 va opri și în stația „Coștila”

Dotări performante la spitalele clinice de interes judeţean

Investiţiile într-un sistem de sănătate performant au fost şi rămân prioritare la nivel judeţean. Mandatul preşedintelui CJ a început cu recepţia lucrărilor de modernizare, dotare şi eficientizare energetică a corpului nou din cadrul Maternităţii Braşov, desfăşurată în luna decembrie a anului trecut. A fost punctul final al unuia dintre cele mai ample proiecte europene din portofoliul CJ Braşov, care a însemnat o finanţare totală în valoare de peste 31 de milioane de lei. Eforturile administraţiei judeţene s-au concentrat apoi pe implementarea programului de investiţii planificat pentru anul 2025, transpus în dotarea cu echipamente medicale performante a celor cinci spitale clinice din subordinea CJ Braşov, în continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii spitaliceşti, dar şi în startul unor obiective noi.

2025 a marcat încheierea intervenţiilor de consolidare şi reamenajare a unor spaţii din Pavilionul Central al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (lucrări în valoare de peste 1,7 milioane de lei), dar şi începerea lucrărilor de reamenajare a spaţiilor pentru secţia de imgistică a Maternităţii Braşov şi de extindere a secţiei de ATI nou-născuţi, realizate în baza unui contract în valoare de 6,7 milioane de lei.

O parte însemnată a investiţiilor în modernizarea infrastructurii medicale se realizează prin intermediul fondurilor europene nerambursabile, accesate de Consiliul Judeţean din PNRR şi Programul Sănătate 2021-2027. S-au cumpărat şi s-au livrat echipamente pentru ambulatorul integrat şi secţia de terapie intensivă neonatală de la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea”, pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale la Maternitate, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase, şi pentru dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă cu aparatura necesară diagnosticării şi tratării bolilor din sfera oncologică, în timp ce echipamentele destinate implementării digitalizării în activitatea medicală sunt în curs de achiziţie.

Braşovul, campion la absorbţia fondurilor europene

Administraţia judeţului Braşov se menţine în top la capitolul absorbţiei fondurilor europene. Până în prezent, CJ Braşov a reuşit să valorifice majoritatea banilor europeni atraşi prin intermediul proiectelor vizând dotarea spitalelor cu aparatură medicală de ultimă generaţie, furnizarea microbuzelor verzi pentru elevii din mediul rural, modernizarea instituţiilor de învăţământ special şi a Palatului Copiilor, sau transformarea Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” şi a bibliotecilor din judeţ în hub-uri digitale.

Citeste și:  O nouă colectă de alimente este lansată pentru sprijinirea comunităților vulnerabile în perioada sărbătorilor

„În momentul de faţă avem în diverse stadii de execuţie 15 proiecte PNRR, care înseamnă finanţări nerambursabile de peste 151 de milioane de lei, precum şi 2 proiecte finanţate prin Programul Sănătate, în valoare totală de 31 de milioane de lei, cu ajutorul cărora facem diferenţa în comunităţile noastre şi în viaţa locuitorilor judeţului Braşov. De asemenea, Consiliul Judeţean mai are proiecte depuse pe axele şi programele de finanţare disponibile în prezent şi aşteptăm evaluarea lor”, a sintetizat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

În acest an, administraţia judeţeană a dat startul contractelor de lucrări privind modernizarea şi renovarea energetică a clădirilor publice – Secţia de Psihiatrie Zărneşti (11,2 milioane de lei), imobilul DGASPC din Codlea (11 milioane de lei) şi fosta cantină a Consiliului Judeţean (7,4 milioane de lei), precum şi a celui de reabilitare a fostului centru de agrement Tâmpa (10,6 milioane de lei), în vederea transformării într-un spaţiu modern de învăţare continuă şi de promovare a instrumentelor digitale.

Cel mai tânăr aeroport al României intră într-o nouă etapă de dezvoltare

Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav este principalul obiectiv generator de dezvoltare la nivel judeţean şi regional. De aceea, în acest an au fost planificate investiţiile necesare dezvoltării infrastructurii de transport aerian. Primul pas îl reprezintă extinderea platformei de staţionare a aeronavelor de la 3 la 8 locuri, concomitent cu extinderea rețelelor de canalizare, electricitate și balizaj. Aceste lucrări, în valoare totală de 84,1 milioane de lei, vor trebui demarate anul viitor de către Regia Autonomă „AIBG” cu finanţare asigurată din bugetul judeţean.

O altă direcţie de dezvoltare o reprezintă realizarea conexiunii feroviare a Aeroportului Braşov. În acest sens, Consiliul Judeţean a intrat în parteneriatul interinstituţional pentru dezvoltarea trenului metropolitan Braşov, contribuind la finanţarea studiului de fezabilitate care va sta la baza accesării fondurilor europene (aproximativ 230 de milioane de euro) disponibile în cadrul Programului Transport 2021-2027, pe baza cărora obiectivul să poată fi implementat. Trenul metropolitan, un proiect de mare anvergură urmărit de preşedintele CJ încă din perioada în care a fost ministrul Dezvoltării, ar urma să conecteze pe calea ferată municipiile Braşov şi Sf. Gheorghe, localităţile din proximitatea acestora, precum şi Aeroportul Braşov.  

Citeste și:  Bărbat de 34 de ani, cercetat pentru o cultură de canabis

Viitorul judeţului arată bine

Pe parcursul acestui an, autoritatea judeţeană a pus bazele unor obiective investiţionale cu impact major în dezvoltarea judeţului Braşov, finanţate din bani europeni şi guvernamentali.

Sunt de amintit:

• modernizarea unor tronsoane de drumuri din zona metropolitană Braşov – însumând 53 de km, pentru care CJ Braşov a accesat 248 de milioane de lei din Programul Regional Centru 2021-2027;

• startul lucrărilor de modernizare a DJ 104D pe tronsonul Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu şi definitivarea documentaţiei de proiectare pentru segmentul Făgăraş – Şoarş, în total 25 de km, cu finanţare totală de 140 de milioane de lei, asigurată din Programul „Anghel Saligny”;

• demararea modernizării drumului interjudeţean DJ 102I Săcele – Valea Doftanei pe tronsonul din judeţul Braşov (12,43 km), obiectiv în valoare totală de 405,4 milioane de lei, realizat de Compania Naţională de Investiţii în parteneriat cu consiliile judeţene Braşov şi Prahova;

• pregătirea accesării fondurilor europene disponibile în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027 – 180 de milioane de euro, pentru implementarea Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Braşov.

„În toate demersurile şi iniţiativele mele din acest an i-am avut alături pe colegii din Consiliul Judeţean, o echipă de profesionişti cu viziune şi implicare totală în activitatea administrativă. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor pentru modul în care colaborăm, fiecare pe partea sa de expertiză şi responsabilitate, pentru materializarea obiectivelor noastre”, a încheiat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.