„Modul de găzduire pe Via Transilvanica” – un nou standard pentru ospitalitatea rurală sustenabilă, prezentat la Brașov

Asociația Tășuleasa Social a prezentat la Brașov prototipul „Modul de găzduire pe Via Transilvanica” – un nou standard pentru ospitalitatea rurală sustenabilă.

Organizația continuă dezvoltarea infrastructurii proiectului său, prin prezentarea oficială a prototipului „Modul de găzduire pe Via Transilvanica” – un concept arhitectural ce redefinește ospitalitatea rurală sustenabilă în România, pe singurul traseu de lungă distanță din țara noastră.

Primul pas dintr-o rețea de spații de ospitalitate rurală

Prototipul prezentat reprezintă prima iterație dintr-o rețea extinsă de module de găzduire ce vor fi amplasate de-a lungul traseului, fie în zone izolate, acolo unde există un deficit de infrastructură turistică, fie în comunități cu populație îmbătrânită, unde nu există alte posibilități de cazare. Intenția noastră este de a plasa în teren primele exemplare în sezonul 2026, iar în 5 – 7 ani să ajungem la aproximativ 100-200 de astfel de module de cazare.

Prin această inițiativă, Via Transilvanica își propune să contribuie în continuare la regenerarea rurală responsabilă, demonstrând cum arhitectura, designul sustenabil și implicarea comunităților pot redefini experiența turismului românesc.

„Modulul de găzduire pe Via Transilvanica e mai mult decât o construcție. E o promisiune. Ne-am dorit să arătăm că ospitalitatea rurală poate ff contemporană, sustenabilă și în același timp profund ancorată în identitatea noastră. Aceste construcții nu sunt doar locuri de dormit; reprezintă punți între oameni. Fiecare modul pus într-o gospodărie înseamnă o șansă în plus pentru comunitățile prin care trece traseul, aducând venituri și energie acolo unde infrastructura lipsea, iar Via Transilvanica devine un drum care regenerează, nu doar conectează. Astfel putem contribui în mod direct cu respect pentru natură, pentru tradițiile locale, pentru cei care trăiesc pe această cărare și pentru generațiile ce vin”, a declarat Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.

Citeste și:  Jocul tradițional al urșilor, adus la Brașov de cetele din Leorda-Comănești

O integrare nouă a designului contemporan în peisajul rural

Modulul a fost creat după un concept al arhitectului Dorin Ștefan, unul dintre oamenii care au sprijinit încă de la început proiectul Via Transilvanica, iar acesta s-a materializat în urma experienței sale la pas de pe traseu. Aceste structuri sunt concepute pentru a integra designul contemporan în peisajul rural, demonstrând respect pentru natură și păstrând amprenta identitară a satului românesc. Construcția are ca inspirație anexele gospodărești și fânațele ce pot fi întâlnite pe oricare dintre porțiunile traseului, iar ca expresie ne-am propus să le conectăm cu ritmul și simetria bornelor Via Transilvanica.

Acest modul ușor din lemn se ridica pe fundații metalice înșurubate și grinzi metalice, pentru a avea un impact redus asupra solului din zonele protejate. El poate fi integrat în orice zonă prin utilizarea lemnului ca materie primă, ce constituie atât structura, cât și elementele fațadei și pereții. Prin folosirea elementelor naturale ca bază de construcție, echipa își propune să redea caracterul sustenabil și durabil exprimat prin însăși misiunea și valorile Via Transilvanica.

Citeste și:  Specialiștii atrag atenția că dizabilitatea nu este numai o problemă medicală, ci una de drepturi ale omului

Împreună cu echipa Inginerie Creativă, îmbunătățim funcționalitățile și modularitatea acestei construcții pentru a se adapta la orice formă de relief, la orice infrastructură edilitară și, desigur, la nevoile drumetilor și a comunităților locale.

„Deși are dimensiuni reduse, modulul este proiectat cu aceeași rigoare inginerească aplicată în industrii precum automotive sau cea aerospațială. Rezultatul este un spațiu compact, effcient energetic și ușor de instalat, cu un nivel ridicat de performanță tehnică și calitate arhitecturală”, a completat Marius Șoflete, co-fondator Inginerie Creativă.

Proiectul propune o abordare integrată a ospitalității: sustenabilă, scalabilă și adaptată contextului rural românesc. Este coordonat de o echipă tânără, în frunte cu arhitectul Paul Burzo, parte din echipa Via Transilvanica, și realizat în parteneriat cu un colectiv de ingineri și specialiști care au demonstrat că inovația, rigoarea și pasiunea pot redefini standardele construcțiilor sustenabile din România. Prin lansarea acestui prototip, Via Transilvanica deschide un nou capitol în dezvoltarea traseului – unul în care drumeții, mai ales cei tineri, comunitățile și arhitectura contemporană se întâlnesc într-un model comun de conviețuire și respect pentru patrimoniul natural și cultural.

Citeste și:  Filmul complet al evenimentelor privind situația de la acumularea Paltinu și întreruperea alimentării cu apă în județele Prahova și Dâmbovița

Evenimentul, desfășurat la Brașov, în spațiul unde a fost construit și montat primul astfel de modul a reunit echipele implicate în dezvoltarea prototipului cu diverse comunități de tineri arhitecți, ingineri și lideri din industriile creative, într-un dialog deschis despre arhitectura rurală sustenabilă și rolul Via Transilvanica în regenerarea comunităților locale.

Asociația Tășuleasa Social le mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestui prototip: arhitectului Dorin Ștefan, echipei Inginerie Creativă, companiei EGGER care este alături de proiectul Via Transilvanica încă de la început, din 2018, și noului partener de infrastructură sustenabilă: E-INFRA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.