Turiștii care vizitează Bucureștiul vor plăti o taxă de 10 lei pe noapte, din 2026

Turiștii care se cazează în București vor achita, începând de anul viitor, o taxă de 10 lei pentru fiecare noapte petrecută în Capitală. Măsura a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București, care estimează că taxa specială destinată promovării turistice ar putea aduce aproximativ 15 milioane de lei anual la bugetul local.

Taxa se va aplica fiecărui turist, pentru fiecare noapte de cazare, indiferent de unitatea aleasă. Reprezentanții industriei hoteliere susțin însă că nu au fost consultați și reclamă faptul că procedura de adoptare a deciziei a fost accelerată.

Federația Industriei Hoteliere din România avertizează că noua taxă ar putea avea un impact negativ asupra turismului în București, în lipsa unor obiective clare, indicatori de performanță și a unui calendar concret de acțiuni privind promovarea Capitalei.

Citeste și:  Ultimele zile de plimbări cu Autobuzul lui Moș Crăciun, la Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.