
Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării au demarat un proiect comun pentru realizarea unor programe de „Educație pentru sănătate”, care vor fi implementate în sistemul de învățământ din România.
Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, într-o conferință de presă susținută la Madrid. Potrivit acestuia, noile programe vor include, pe lângă componenta de prevenție, teme legate de igiena stomatologică, vaccinare, dar și de alimentația corectă.
Ministrul a precizat că modelul spaniol privind sănătatea mintală ar putea fi replicat cu ușurință și în România, fiind considerat eficient și bine adaptat nevoilor actuale ale elevilor.
Totodată, Alexandru Rogobete a subliniat că Ministerul Sănătății urmărește ca, pe cât posibil, tratamentele medicale să fie realizate în regim de spitalizare de zi sau în ambulatoriu de specialitate, iar internările în spitalizare continuă să fie utilizate doar atunci când sunt strict necesare.
În cadrul vizitei oficiale din Spania, ministrul Sănătății a avut discuții și cu reprezentanți ai Ministerul Industriei din Spania, vizând dezvoltarea și stimularea producției de medicamente și consumabile medicale la nivel național, ca parte a unei strategii de consolidare a sistemului sanitar românesc.