
RATBV a lansat o licitație publică pentru dezvoltarea unei aplicații mobile care să permită călătorilor localizarea în timp real a autobuzelor, achiziționarea biletelor și abonamentelor, precum și primirea de alerte utile privind transportul public.
Proiectul, aflat de mai mult timp în planurile operatorului de transport public din Brașov, urmează să fie implementat printr-un contract cu o valoare estimată de 60.000 de lei, pe o perioadă de 12 luni.
Potrivit cerințelor din documentația de achiziție, aplicația va trebui să fie disponibilă atât pentru sistemul de operare Android, cât și pentru dispozitivele iOS, și să includă funcții precum afișarea poziției autobuzelor în timp real, informarea privind sosirea în stații, posibilitatea de cumpărare a titlurilor de călătorie și transmiterea de notificări către utilizatori.
În prezent, informarea călătorilor privind sosirea mijloacelor de transport în stații se face exclusiv prin intermediul panourilor electronice, iar biletele și abonamentele pot fi achiziționate printr-un sistem alternativ de ticketing. Noua aplicație ar urma să centralizeze aceste funcționalități într-o singură platformă digitală.