
CFR Călători anunță lansarea unei noi funcționalități în aplicația mobilă „CFR Călători bilete online”, menită să simplifice și să îmbunătățească experiența de călătorie a pasagerilor. Noua actualizare le permite călătorilor care dețin abonamente – adulți, elevi sau studenți – să își rezerve locul în tren, direct din aplicația de pe telefon, atunci când călătoresc cu trenuri care au regim de rezervare.
Funcționalitatea este deja activă și poate fi utilizată atât pentru abonamentele digitale, afișate pe telefon sub formă de cod QR, cât și pentru abonamentele încărcate pe cardul de transport. Astfel, procesul de rezervare devine mai rapid și mai accesibil, fără a mai fi necesară deplasarea la casele de bilete.
Prin această actualizare, CFR Călători continuă procesul de digitalizare și modernizare a serviciilor oferite, cu obiectivul de a crește calitatea și accesibilitatea transportului feroviar pentru toți pasagerii. Informații suplimentare despre circulația trenurilor sunt disponibile prin INFO CFR, în aplicațiile dedicate, pe site-urile companiei și la personalul CFR din stații.
Sursa: clubferoviar.ro