Venituri de peste 1,26 milioane de lei la patinoarul Olimpia, în sezonul abia încheiat

Bilanţ financiar foarte bun al patinoarului de la Olimpia în sezonul 2025-2026: venituri totale de 1.260.140,20 lei şi 50.799 intrări pe gheaţă, calculate în intervalul 5 decembrie 2025 – 22 februarie 2026! Rezultatele sunt comparabile cu cele din anul precedent, în condiţiile în care acest sezon a fost mai scurt cu 20 de zile.

Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, care administrează Baza Sportivă Olimpia, sumele încasate au provenit în proporţie covârşitoare din activitatea propriu-zisă de patinaj. Astfel, 772.535 lei au fost obţinute din vânzarea biletelor, 464.047 lei au rezultat din închirierea echipamentului şi a ajutoarelor de patinaj, 3.930 lei, din ascuţirea lamelor, în timp ce diferenţa, în valoare de 19,628.20 lei, a fost generată de activitatea terasei din cadrul Bazei Olimpia.

Tarifele de acces sunt stabilite prin hotărârea Consiliului Județean Brașov. O parte dintre ele au fost majorate începând cu 1 ianuarie 2026, astfel: intrare adulţi – de la 20 lei la 25 lei/pers./serie; închiriere patine – de la 20 lei la 25 lei/pereche/serie; închiriere patine pentru grup organizat – de la 10 lei la 13 lei/pereche/serie; ascuţire patine – de la 20 de lei la 30 lei. În schimb, tarifele pentru acces copii – 15 lei/serie, închiriere ajutor de patinaj – 15 lei/buc./serie şi acces pentru grupuri organizate de preșcolari, elevi, copii instituționalizați și însoțitori – 7 lei/persoană/serie, au rămas nemodificate.

Citeste și:  Guvernul renunță discret la dublarea impozitului pentru construcțiile ilegale

În ciuda acestor majorări, preţurile s-au menţinut în continuare sub media pieței, cu reduceri semnificative pentru grupuri organizate de preșcolari, elevi, copii instituționalizați și însoțitorii lor. De altfel, intenția Consiliului Județean Brașov a fost atragerea unui număr cât mai mare de brașoveni și de turişti către sport, patinajul în aer liber având o lungă tradiție la poalele Tâmpei.

Peste 3.000 de preșcolari, elevi, copii instituționalizați, cu adulţii însoţitori au beneficiat de tarife de grup organizat. Ei au provenit din localităţile Brașov, Codlea, Săcele, Prejmer, Rupea, Apața, Tărlungeni, Zărnești şi Teliu, din alte județe – Argeş, Bacău, Brăila, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Iaşi, Prahova, dar şi din București.

Printre unităţile şcolare ai căror elevi s-au recreat pe patinoarul Consiliului Judeţean amintim: colegiile naţionale „Johannes Honterus”, „Aprily Lajos”, „Unirea” şi „Andrei Bârseanu”, Colegiul „Nicolae Titulescu”, Colegiul Tehnic de Transporturi, Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț”, Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu”, Liceul Vocaţional de Muzică „Tudor Ciortea”, Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” şi Liceul Internaţional Prems din Braşov, liceele teoretice „Mitropolit Ioan Meţianu” Zărneşti, „Mihail Săulescu” Predeal şi „George Moroianu” Săcele, Liceul „Şt.O. Iosif” Rupea, Liceul Tehnologic „Malaxa” Zărneşti şi cel din Râşnov.

Citeste și:  „Let`s talk about weight”: Dialog deschis despre greutate și sănătate metabolică, într-un eveniment multidisciplinar organizat la Brașov

Grupuri organizate de la Grădiniţa nr. 40, şcolile gimnaziale nr. 1, 2, 5, 14, 15, 19, 25, 27, 30, Şcoala Liberă Waldorf Sophia, Școala Primară Waldorf, Şcoala Montessori, Greater Grace International School şi Transylvania Internațional School din Braşov, de la şcoli din Săcele, Râşnov, Rupea, Teliu, Tărlungeni, Sânpetru, Racoş, Cuciulata, Augustin, Hoghiz şi de la Şcoala Duminicală Biserica Betel Codlea au venit să se bucure de gheaţa de la Olimpia.

De asemenea, copiii de la Asociaţia EduEvo, CS Sport Attack, Cercetașii României – „Orizont” Brașov, ACS Transilvania Braşov, AS Limpicii Braşov, Centrul Educaţional Olby Academy, CS Municipal Corona Braşov, CS Şcolar Braşovia, EduActiv – Nevoi din lumea copiilor, Kiga Kids Afterschool şi Centrul Social de Zi Prejmer au beneficiat de tarife speciale.

Citeste și:  125 de elevi, mulți din Brașov, selectați în Academia de Cariere Tehnice: ateliere online, tabără finală și mini-granturi pentru proiecte comunitare

„Am continuat şi în această iarnă tradiția de patinaj la Baza Sportivă Olimpia şi am luat măsurile necesare, astfel încât activitățile să se desfăşoare în cele mai bune şi mai sigure condiţii, într-un climat plăcut și primitor. Sezonul 2025-2026 a fost unul cu rezultate economice notabile şi mai ales cu foarte mulți brașoveni și turiști mulțumiți de serviciile oferite, având ocazia practice sportul pe gheaţă în condiții excelente, pe un patinoar de 1.800 mp situat într-o locație superbă. Ne propunem ca prin serviciile oferite să atragem la Baza Sportivă Olimpia un număr cât mai mare de brașoveni și de vizitatori, care să se bucure de sportul în aer liber: atât de patinaj, cât şi de tenis”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean. 

În prezent, administratorii Bazei Sportive Olimpia lucrează la dezasamblarea patinoarului, în vederea pregătirii amplasamentului pentru amenajarea terenurilor de tenis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.