Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate românilor să evite orice călătorie în Israel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că, în contextul recentelor evoluții de securitate din Orientul Mijlociu, a ridicat nivelul avertismentului de călătorie pentru Statul Israel la nivelul 8/9 – evitați orice călătorie.

MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel și recomandă consultarea paginii oficiale mae.ro, aici.

Totodată, în cazul cetățenilor români care se află pe teritoriul Statului Israel, MAE le transmite acestora să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale, în special cele care vizează respectarea regimului alarmelor în caz de atac și adăpostirea în spații sigure și să se informeze din surse oficiale.

MAE menționează că autoritățile israeliene au decis închiderea spațiului aerian.

Citeste și:  Sebastian Popescu, fost candidat la prezidențiale, a renunțat la costum pentru un selfie la bustul gol în sala de fitness

Cetățenii români care se află pe teritoriul Statului Israel si au nevoie de asistență consulară pot apela Ambasada României la Tel Aviv : +972 545643279 și Consulatul General al României la Haifa :+972 543 998 038.

De asemenea, MAE le recomandă acestora să își anunțe prezența, în funcție de locație, Ambasadei României la Tel Aviv sau Consulatului General al României la Haifa, completând formularul online disponibil aici.

MAE a aprobat, vineri, repatrierea voluntară a personalului neesențial și a membrilor de familie din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv, Consulatului General al României la Haifa, respectiv Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.