Contractul pentru Autostrada Braşov – Bacău va fi atribuit în câteva zile

Procesul de achiziţie pentru Studiul de fezabilitate a autostrăzii Braşov-Bacău este în faza finală, iar luna aceasta este posibil să se încheie contractul pentru realizarea acestuia, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, secretarul de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Mihail Veştea, scrie Agerpres.
„Dacă vorbim de autostrada Braşov-Bacău, în momentul de faţă la nivelul Ministerului Transporturilor este în faza finală procesul de achiziţie pentru realizarea Studiului de fezabilitate, deci partea de proiectare. În luna aceasta se speră ca să se încheie contractul pentru partea de realizare a studiului de fezabilitate, ceea ce este un lucru foarte bun. Sigur că imediat după ce se va da câştigătorul, vor avea loc discuţii între Ministerul Transporturilor şi consiliile judeţene, autorităţile locale din cele trei judeţe, adică Braşov, Covasna şi Bacău, pentru a se stabili clar traseul cel mai bun, traseul cel mai optim şi, bineînţeles, şi o împărţire pe sectoare şi o prioritizare a executării lucrărilor”, a declarat Mihail Veştea.

Citeste și:  Declarație comună privind Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.