Preţul combustibililor continuă să crească în ţară

Scumpirile de pe piața internațională a petrolului se resimt tot mai puternic în România, unde prețurile la carburanți au continuat să crească semnificativ.

Ieri seară, cotația petrolului Brent a depășit pragul de 108 dolari pe baril, în timp ce petrolul american a ajuns la aproape 98 de dolari, semnalând o presiune tot mai mare asupra piețelor energetice.

Ca efect direct, și prețurile la pompă au crescut în țară. În Brașov, benzina standard se vindea ieri seară între 8,69 și 8,84 lei pe litru, în timp ce motorina standard a ajuns între 9,24 și 9,39 lei pe litru.

Varianta premium a motorinei se apropie de pragul de 10 lei, ajungând până la 9,96 lei/litru, potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor, lansată de Consiliul Concurenței.

Citeste și:  Un nou vernisaj la Brașov: „Fantasmele Memoriei” aduc arta lui Traian Tsamuris în prim-plan

În acest context, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că a transmis Guvernului o serie de propuneri privind posibile măsuri de intervenție.

Autoritățile iau în calcul soluții pentru temperarea scumpirilor, însă oficialii subliniază că intervențiile vor fi calibrate atent, astfel încât să nu genereze dezechilibre în economie.

Creșterea prețurilor la carburanți vine pe fondul tensiunilor internaționale și al instabilității din piața petrolului, iar evoluția din perioada următoare va depinde în mare măsură de dinamica globală a cotațiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.