
Guvernul propus de Siegfried Mureșan va fi supus votului de învestitură miercuri, 30 septembrie, în plenul reunit al Parlamentului. Ședința este programată să înceapă la ora 13:00, potrivit calendarului stabilit sâmbătă de Birourile permanente reunite.
Înaintea votului, miniștrii propuși vor fi audiați în comisiile parlamentare de specialitate. Audierile se vor desfășura luni, între orele 14:00 și 20:00, și marți, în intervalul 10:00-20:00.
Repartizarea candidaților pe comisii și programul detaliat vor fi publicate pe site-ul Camerei Deputaților.
În cadrul dezbaterilor din plen, premierul desemnat va avea la dispoziție 30 de minute, pe care le va putea utiliza la începutul și la finalul discuțiilor.
Timpul alocat grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și Senat va fi calculat în funcție de numărul membrilor, câte cinci secunde pentru fiecare parlamentar. Aceeași regulă va fi aplicată deputaților și senatorilor neafiliați.