Factura pentru modernizarea pavilionului de Psihiatrie și Neurologie de la Zărnești crește cu peste 6 milioane de lei

Proiectul de modernizare a pavilionului din Zărnești al Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov va costa cu peste 6 milioane de lei mai mult decât estimarea inițială, potrivit informațiilor Bzb.ro.

Conform unui proiect de hotărâre ce urmează să fie analizat de Consiliul Județean Brașov în ședința din 27 martie, valoarea totală a investiției ajunge la 18.574.144 de lei, față de 12.279.343 de lei cât era prevăzut în 2023.

Creșterea de 6,29 milioane de lei este explicată prin modificările legislative, inclusiv cele privind TVA, dar și prin apariția unor lucrări suplimentare neprevăzute inițial.

Lucrările, începute la începutul anului trecut, vizează eficientizarea energetică a clădirii din Zărnești, unde sunt internați pacienți, dar și construirea a două corpuri noi: unul pentru spații tehnice și altul destinat depozitării deșeurilor periculoase.

Citeste și:  Nuclearelectrica investește 1,36 milioane lei în mentenanța echipamentelor de la CNE Cernavodă

Durata de implementare a proiectului va fi extinsă de la 12 la 15 luni.

Pe perioada lucrărilor, pacienții au fost relocați în Căminul pentru Persoane Vârstnice de pe strada Gladiolelor și în pavilionul central al spitalului de pe strada Prundului.

Investiția este finanțată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.