Ministrul Mediului, AVERTISMENT dat în timpul vizitei la Brașov: Cine greșește trebuie SĂ PLĂTEASCĂ

Aflat în vizită de lucru în județul nostru, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, s-a întâlnit astăzi, la sediul Instituției Prefectului, cu conducerile serviciilor deconcentrate din județul Brașov aflate în subordinea ministerului.
Reprezentanții Direcției Silvice, Agenției de Mediu, Serviciului Teritorial de Arii Protejate, Gărzii Forestiere, Gărzii de Mediu i-au prezentat ministrului problemele cu care se confruntă și i-au sesizat unele neconcordanțe legislative și prevederi care le afectează negativ activitatea.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat că se lucrează la modificarea legii privind contravențiile silvice, în vederea introducerii unor sancțiuni mai drastice, precum și a Codului Silvic. De asemenea, a cerut o mai bună colaborare interinstituțională, atât în teritoriu, cât și în privința propunerilor de îmbunătățire a cadrului legislativ în domeniu.
”Îmi doresc să vă văd mai activi și mai implicați și, foarte important, să comunicăm mai bine cu cetățenii. În țară avem specialiști foarte buni, oameni dedicați mediului de ani de zile și mă bazez pe fiecare dintre ei. Vreau să lucrați împreună ca o adevărată echipă, pentru că avem cu toții un obiectiv comun. Și vreau să fiu foarte clar: atunci când vorbim de legislația de mediu, nu mă interesează funcții, culoare politică sau statut social. Cine greșește trebuie să plătească!”, a spus ministrul Costel Alexe.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.