Atmosferă de sărbătoare în Piața Sfântul Ioan. Transylvanian Food Market și-a deschis porțile

Brașovenii și turiștii sunt invitați, în aceste zile, să pășească într-o lume a tradițiilor și aromelor autentice, odată cu deschiderea Transylvanian Food Market, găzduit în inima orașului, în Piața Sfântul Ioan. Încă din primele ore, evenimentul a atras numeroși vizitatori, dornici să descopere gusturile și obiceiurile specifice sărbătorilor pascale din Transilvania.

Aerul din piață este deja impregnat cu miros de cozonac proaspăt și șuncă afumată, în timp ce producătorii locali își întâmpină oaspeții cu o ofertă variată de brânzeturi, mezeluri tradiționale și dulciuri artizanale. Standurile pline de bunătăți transformă spațiul într-un adevărat festin culinar, unde fiecare produs spune o poveste despre tradiție și pricepere.

Citeste și:  Consiliul Județean Brașov reduce 181 de posturi, fără concedieri. Noua organigramă a fost aprobată

Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului este demonstrația spectaculoasă susținută de meșterul József Kecskés, care a început deja să dezvăluie tainele unei îndeletniciri rare – potcovitul ouălor. Publicul are ocazia să urmărească îndeaproape acest meșteșug aparte, o adevărată demonstrație de migală și răbdare.

Atmosfera este completată de artizanii locali, care expun decorațiuni unice, perfecte pentru masa de Paște, dar și de energia unui târg care readuce în prim-plan tradițiile și spiritul comunității.

Evenimentul continuă pe parcursul zilei, până la ora 20:00, oferind tuturor celor interesați ocazia de a se bucura de autenticitatea Brașovului și de a da startul sărbătorilor într-un cadru plin de culoare, gust și voie bună.

Citeste și:  35 de puieți în locul celor 5 arbori uscați din Parcul Gheorghe Dima din Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.