Ziua Forțelor Terestre, marcată la Brașov prin expoziții și ceremonii militare

Ziua Forțelor Terestre, sărbătorită anual pe 23 aprilie, va fi marcată și la Brașov printr-o serie de evenimente organizate de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.

Astfel, în intervalul 09:00–14:00, brașovenii sunt invitați la o expoziție de tehnică, armament și echipamente militare, care va avea loc pe platoul din fața comandamentului unității, situat pe strada Nicolae Titulescu.

De asemenea, de la ora 12:00, în Piața Unirii va fi organizată o ceremonie militară și religioasă dedicată acestei zile.

În contextul desfășurării evenimentelor, autoritățile anunță restricții de trafic în intervalul 12:45–13:00, pe strada Căpitan Ilie Birt și pe arterele adiacente din zona Pieței Unirii.

Citeste și:  Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Ploiești-Brașov, deblocat. Proiectantul intră în teren

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.