Fabrica Tohan din Zărnești își mărește capacitatea de producție pe fondul cererii tot mai mari de muniție

Fabrica de armament Tohan SA din Zărnești pregătește creșterea capacității de producție, pe fondul cererii tot mai mari de muniție explozivă, potrivit Observator News. Compania intenționează să repună în funcțiune o instalație veche, neutilizată de mai multe decenii.

Proiectul vizează instalația de încărcare prin șnecuire și presupune o investiție estimată la 258.588 de euro. Documentația se află în etapa avizării la Direcția Județeană de Mediu Brașov.

Pentru repunerea instalației în funcțiune sunt prevăzute lucrări de reparații și mentenanță, înlocuirea componentelor afectate de trecerea timpului și alinierea echipamentelor la standardele tehnice actuale. Destinația inițială a instalației nu va fi modificată.

Potrivit documentelor depuse de companie, investiția este necesară pentru a „răspunde solicitărilor în creștere”, în contextul cererii de muniție explozivă generate de situația geopolitică și de necesitățile strategice ale partenerilor. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru anul 2027.

Citeste și:  Aproape jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană

Încărcarea prin șnecuire este un procedeu mecanic prin care pulberile sau substanțele granulare și explozive sunt dozate, transportate și introduse în corpul proiectilelor sau în alte elemente de muniție.

Planurile de extindere includ și retehnologizarea liniei de galvanizare, proiect început în prima parte a acestui an. Valoarea acestei investiții este estimată la aproximativ 30 de milioane de lei.

Fabrica din Zărnești a fost înființată în 1938 și a făcut parte din grupul industrial Malaxa. În perioada comunistă a fost cunoscută drept Uzina „6 Martie”, iar după 1989 și până în 1998 a funcționat sub denumirea Uzina Mecanică Tohan.

De-a lungul timpului, aici au fost produse rachete aer-sol, muniție de artilerie, bombe, focoase, grenade de mână și elemente pirotehnice. În perioada comunistă, fabrica a realizat și bicicletele Pegas și motoretele Mobra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.