Cei doi minori dispăruți din Râșnov au fost găsiți în siguranță

Poliția Brașov anunță că cei doi minori din Râșnov, a căror dispariție a fost semnalată în seara zilei de 30 aprilie, au fost identificați în cursul zilei de astăzi, într-o locuință din stațiune.

Potrivit autorităților, copiii au fost găsiți nevătămați și nu au fost expuși temperaturilor scăzute, întrucât și-au petrecut noaptea în imobilul respectiv, unde nu se aflau alte persoane.

În prezent, minorii beneficiază de suport psihologic și medical de specialitate, urmând să fie redați familiei.

La acțiunile de căutare au participat peste 260 de forțe de ordine, cu mai mult de 80 de autospeciale, fiind implicați polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi, echipe Salvamont și voluntari.

Citeste și:  Doi frați din Râșnov, dispăruți de acasă

Reprezentanții autorităților au transmis mulțumiri tuturor celor care s-au mobilizat și au contribuit la distribuirea apelului public, subliniind rolul important al comunității în găsirea rapidă a celor doi copii.

https://www.facebook.com/reel/1034930412473347

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.