
S-a lucrat la refacerea traseelor din partea inferioară, iar odată cu topirea zăpezii, au început lucrările și în partea superioară. Specialiștii fac un apel la bikeri să nu utilizeze traseele închise pentru întreținere.
Odată cu încheierea sezonului de schi, municipalitatea a început pregătirile pentru deschiderea bike park-ului din masivul Postăvarul. În luna aprilie s-a lucrat pentru refacerea traseelor din partea inferioară, iar de săptămâna trecută se acționează și în partea superioară.
„Am avut o discuție cu firma care se ocupă de întreținerea traseelor de mountain bike din Postăvarul, cu privire la stadiul lucrărilor de reamenajare a traseelor, mai ales că există zone care au fost afectate de arbori căzuți sau de ploile sau zăpezile din toamnă și iarnă. Am cerut RPLK să evacueze cât mai repede arborii căzuți și, având în vedere că se poate lucra și în partea superioară, i-am cerut operatorului să se mobilizeze pentru a finaliza lucrările cât mai repede, având în vedere numărul din ce în ce mai mare de practicanți ai acestui sport care doresc să se bucure de cel mai bun bike park din România”, a declarat primarul George Scripcaru.
Lucrările de refacere au început în data de 8 aprilie pe traseele din partea inferioară, iar din 8 mai au început cele din partea superioară. Au fost identificați arborii căzuți pe traseu, 18 arbori, dar și cei care sunt în pericol să cadă, și a început evacuarea lor. De asemenea, s-au inspectat elementele din lemn pentru a identifica componentele care vor fi înlocuite și a început efectiv refacerea traseelor.
,,Acum lucrăm intens în partea inferioară, pe traseul Technobelly. S-au scos o parte din arborii căzuți de anul trecut și s-au reparat stricăciunile de peste iarnă. Trenul încă este foarte moale, de la toate ploile și precipitațiile sub formă de zăpadă pe care le-am avut în ultima perioadă. Vă rugăm frumos, nu intrați pe trasee. Așteptăm să se mai usuce. Vă ținem la curent cu deschiderea”, a precizat Alexandru Mititean, cel care coordonează echipa de întreținere a traseelor de la firma Comprest.
Potrivit acestuia, dacă condițiile meteo vor permite derularea lucrărilor, în 2-3 săptămâni se va putea coborî cel puțin pe o parte dintre trasee.