PSD amână Congresul pentru alegerea noii conduceri din cauza coronavirusului

Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României, precum şi faptul că o parte însemnată a delegaţilor la congresul PSD (preşedinţi de Consilii Judeţene, primari, consilieri locali şi judeţeni, precum şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale) sunt implicaţi în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID-19, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie.

„Considerăm că toţi cei care sunt implicaţi la nivel local, în gestionarea ameninţării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranţa şi sănătatea oamenilor, orice alte activităţi nefiind o prioritate. Totodată, decizia de amânare a Congresului a avut în vedere şi recomandările specialiştilor din domeniul medical, potrivit cărora adunările care implică un număr atât de mare de participanţi, din toate zonele ţării, nu sunt indicate în situaţia dată. Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sunt oamenii, nu activităţile sau luptele politice”, se arată într-un comunicat transmis de PSD.

Citeste și:  Numărul cazurilor de viroze respiratorii este în creștere și la Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.