Deszăpezire dificilă pe Transfăgărășan

Drumarii de la DRDP Brașov au ajuns în cel mai dificil punct al acțiunii de deszăpezire de pe Transfăgărășan, pe cel mai mare culoar de avalanșă de pe traseu.

În această zonă, stratul de zăpadă depășește 5 metri, iar utilajele întâmpină dificultăți și din cauza bolovanilor aduși de avalanșe de pe versanți.

Directorul DRDP Brașov, Tudor Duțu, a explicat că, din totalul de 10 kilometri afectați de zăpadă, până acum au fost deszăpeziți 6 kilometri. Mai rămân aproximativ 4 kilometri, care ar urma să fie curățați la o bandă până vineri, dacă vremea permite.

După această etapă, vor urma lucrările de lărgire și punere în siguranță a sectorului, care ar putea dura încă aproximativ două săptămâni.

Citeste și:  BNR a majorat prognoza de inflație pentru acest an. Rata ar putea urca la 11% în iulie

Potrivit drumarilor brașoveni, obiectivul este ca Transfăgărășanul să fie deszăpezit până la mijlocul lunii iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.