
Județul Brașov se află sub cod galben de vânt puternic, avertizarea fiind valabilă până în această seară, la ora 21:00. Brașovul se numără printre zonele vizate de atenționarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări în Transilvania, Maramureș, Oltenia, sudul Banatului, sud-vestul Munteniei și în cea mai mare parte a Moldovei. În aceste regiuni, rafalele pot atinge viteze de 50 până la 70 km/h.
La munte, vântul va sufla și mai puternic, cu viteze care pot depăși 70–90 km/h. Autoritățile recomandă prudență, mai ales în zonele expuse, pe traseele montane și în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor care pot fi afectate de rafale.
Avertizarea de cod galben rămâne în vigoare până diseară, la ora 21:00.